Şarpele zburător există cu adevărat? Cronicile şi poveştile spun că da!


Din antichitate şi până în secolul al XIX-lea periodic s-a semnalat apariţia în văzduh a unor dragoni sau şerpi gigantici zburători. Asemenea relatări au apărut pentru prima oară în evul mediu. De exemplu, Cronica Anglo-Saxonă din anul 793 d.H. menţionează că „semne îngrozitoare s-au arătat… Fulgere şi trăsnete extraordinare şi dragoni înfricoşători au apărut zburând prin văzduh şi curând a urmat o foamete teribilă.” Cu 19 ani mai înainte, Henry, arhidiacon de Huntington, scria în Historia Anglorum, în 774: „Semne roşii au apărut pe cer după apusul soarelui, iar în Sussex au fost zăriţi cu uluire şerpi.”

În aprilie 1388, „a fost zărit un dragon zburând în multe locuri”. La 5 decembrie 1762, „un şarpe ce se zvârcolea” a întunecat cerul în timp ce cobora lent, dispărând peste Bideford, în Devonshire (Anglia). A fost vizibil timp de şase minute.

Nu este de mirare că întâlnim în cronicile medievale asemenea fenomene miraculoase incredibile; este însă surprinzător că le întâlnim în vremuri relativ recente. La mijlocul secolului al XIX-lea emigranţii stabiliţi în Nebraska au declarat că au fost martorii unor apariţii bizare. Istoricul apusean Mari Sandoz nota: „În timpurile grele din 1857-1858 s-a povestit despre un şarpe zburător care plutea deasupra unui vapor care naviga în apele fluviului Missouri, căutând un loc de aterizare. În amurgul târziu arăta ca un şarpe care se ondula intrând şi ieşind din nori şi vărsând fulgere de foc pe gură încât părea că este învăluit de săbii de foc”.

Referirea la „maşina zburătoare” poate sugera ideea că era vorba de vreun aparat nepământean şi nu de o vieţuitoare; dar sunt alte poveşti ce indică altceva. În iunie 1873, cotidianul Bombay Enterprise scria că fermierii din apropierea oraşului Bonham, din Texas, au zărit „un şarpe uriaş” în nori şi de care, bineînţeles, oamenii au fost „foarte înfricoşaţi”. În continuare ziarul povesteşte:

„Părea că este la fel de lung şi de gros cât un stâlp de telegraf; era de culoare galben cu dungi şi aveai impresia că plutea fără efort. Oamenii l-au văzut cum se încolăcea, apoi se desfăcea şi se avânta, aruncând corpul înainte ca şi când ar fi vrut să lovească ceva, comportându-se la fel ca un şarpe. Norul şi şarpele s-au îndreptat spre est şi au fost văzuţi de multe persoane în această parte de la Honey Grove”.

Câteva zile mai târziu, la 6 iulie, New York Times consemna episodul menţionat calificându-l drept „cel mai rău caz de delirium tremens întâlnit vreodată”. Dar ziarul nu amintea nimic despre o altă întâmplare relatată de Fort Scott Monitor, din statul Kansas, în urmă doar cu câteva zile, la 27 iunie:

„Ieri-dimineaţă, la răsăritul soarelui s-a observat un fenomen ciudat de remarcabil… Când discul soarelui ajunsese la jumătatea drumului spre orizont s-a zărit un şarpe uriaş, aparent în perfectă formă… care a fost văzut cu claritate rotindu-se şi a putut fi urmărit mai multe momente”.

Apariţia menţionată în Fort Scott Monitor a existat probabil în imaginaţia autorului relatării, indus în eroare aparent de un fenomen de auroră neobişnuit. Şarpele de la Bonham nu poate fi explicat cu uşurinţă – dacă ar fi să dăm crezare relatărilor -deoarece ziarele din regiunile de frontieră erau pline de farse şi de poveşti gogonate.

O ultimă apariţie în secolul al XIX-lea a fost semnalată de cineva care a iscălit cu iniţialele „R. B.” scrisoarea trimisă şi publicată în cotidianul Frederick News, din statul Maryland. Într-o dimineaţă, la ora 6,30, povestitorul se afla pe vârful unui deal, când – deodată – a zărit deasupra muntelui Catoctin „un dragon monstruos cu ochii incandescenţi, cu gura larg căscată din care atârna o limbă lungă cu o flacără. Fiara a coborât şi s-a făcut nevăzută.”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock