Continentul pierdut Mu şi legătura sa misterioasă cu steaua în 8 colţuri


Aflat într-o vizită în India, în 1868, colonelului englez James Churchward i s-a permis accesul la anumite documente antice religioase secrete, o „bibliotecă” de tăbliţe de piatră scrise în limba Naacal, care dezvăluiau existenţa a unui vast continent în mijlocul Oceanului Pacific. Documentele atestau că numele respectivului continet era Mu (ceea ce în traducere înseamnă „Pământul-mamă”), acesta găzduind o civilizaţie înfloritoare şi incredibil de avansată pentru o epocă istorică aflată cu zeci şi sute de mii de ani în urmă. Ştiinţa locuitorilor continentului Mu era cu mult mai avansată decât ceea ce cunoaştem noi astăzi, printre altele aceştia având abilitatea de a manipula gravitaţia.

În concordanţă cu tăbliţele Naacal, omul a apărut pentru prima oară pe Pământ în continetul Mu, acum 200 de milioane de ani. În cele din urmă continentul Mu (rebotezat ulterior Lemuria de către naturalistul englez Philip Sclater deoarece acesta a considerat că speciile de lemurieni au evoluat iniţial acolo), s-a scufundat în urma unui cataclism provocat de emisii de gaze înmagazinate în caverne uriaşe aflate sub fundul oceanului.

Din fostul continent Mu, au rămas până în ziua de astăzi numai Australia şi câteva insule, printre care Hawaii, Tonga şi Insula Paştelui. Este interesant de notat faptul că în limba nativă a locuitorilor din Hawaii se regăseşte şi astăzi numele de „Mu” atribuit legendarului continent din care insulele lor au făcut odată parte.

În concordanţă cu cercetările colonelului Churchward, locuitorii continentului erau monoteişti, practicând cultul Soarelui, acesta fiind considerat că o expresie fizică a divinităţii (divinitatea fiind Soarele spiritual care nu se poate vedea).

Soarele era reprezentat printr-o stea cu opt colţuri (care se poate înscrie deci, într-un octogon), cu un cerc în mijloc. Tot după mărturia colonelului Churchward, însuşi blazonul regal al ţării Mu, avea drept simbol steaua cu opt colţuri şi o cruce în interiorul acesteia. Se pare că steaua cu opt colţuri, precursoarea octogonului, descoperită de colonelul James Churchward în arhivele religioase din India, este unul dintre cele mai vechi simboluri solare din lume, vechimea acestui simbol atestata în documente, fiind de 35.000 de ani î.Hr.


Lasă un comentariu