O legendă secretă a incaşilor ne vorbeşte despre o femeie-extraterestră care acum 5 milioane de ani a coborât pe Pământ de pe planeta Venus

Beltran Garcia, biolog spaniol, este un descendent direct al lui Garcilaso de La Vega, marele istoric al Conchistei. Beltran Garcia avea de la strămoşul său documente inedite referitoare la tradiţiile incaşe. Iată ce dezvăluie documentele secrete ale lui Garcilaso de La Vega, traduse şi comentate de Beltran Garcia:

În era terţiară (în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani), pe când nicio fiinţă omenească nu exista încă pe planeta noastră, ci numai animale fantastice, o aeronavă strălucind ca aurul a aterizat pe Insula Soarelui de pe lacul Titicaca. Din această aeronavă a coborât o femeie semănând cu femeile din zilele noastre, de la picioare până la sâni; dar avea capul în formă de con, urechi mari şi mâini palmate cu patru degete. Numele ei era „Orejona” (urechi mari) şi venea de pe planeta Venus, unde atmosfera este aproape asemănătoare cu cea de pe Pământ. Mâinile ei palmate indicau că apa exista din abundenţă pe planeta ei de origine şi juca un rol primordial în viaţa venusienilor.

Orejona mergea vertical ca noi, era dotată cu inteligenţă şi probabil că avea intenţia să creeze o omenire terestră, căci a avut relaţii cu un tapir, animal mârâitor, care merge în patru labe. Ea a născut mai mulţi copii. Această progenitură ivită dintr-o unire monstruoasă se năştea cu două mamele, o inteligenţă redusă, dar organele reproducătoare rămâneau cele ale unui tapir-porc. Rasa se fixase.

Într-o zi, după ce şi-a îndeplinit misiunea, sau poate că plictisită de Pământ şi doritoare să se întoarcă pe Venus unde putea să aibă un soţ după înfăţişarea ei, Orejona şi-a luat zborul cu astronava. Copiii ei, mai târziu, au procreat, având mai curând destinul tatălui lor tapir, dar în regiunea lacului Titicaca, un trib rămas fidel memoriei Orejonei şi-a dezvoltat inteligenţa, i-a păstrat riturile religioase şi a construit punctul de plecare al civilizaţiilor preincaşe.