România, înainte de începutul primului război mondial, se pare că a fost invadată de mai multe obiecte zburătoare necunoscute. Avioanele (aeroplanele) apăruseră de vreo 10-15 ani şi nu erau chiar o prezenţă obişnuită. Iată ce spunea presa vremii cu privire la apariţia unor OZN-uri la Iaşi (dar, reţineţi, că ele au fost observate şi deasupra altor oraşe din România):
Iaşi, 15 Ianuarie 1913: Aseară la ora 9, s-a zărit în dreptul cazărmilor de la Copou din oraşul nostru, planând la mare înălţime, un aeroplan, care era puternic iluminat. Elevii de la liceul internat, atraşi de zgomotul ce-l producea aeroplanul, au ieşit şi l-au văzut, după puţin timp însă reflectorul a fost stins, iar aeroplanul a dispărut.
Iaşi, 16 Ianuarie 1913: Aseară s-a zărit din nou virând deasupra cazărmei de la Copou un aeroplan. Imediat soldatul de gardă a dat alarma. Un sublocotenent însoţit de mai mulţi soldaţi au ieşit în curte şi conform ordinului ministrului de război, după ce s-a dat semnalele reglementare, s-au descărcat salve asupra aeroplanului. Tot atunci din ordin superior un sublocotenent a plecat în urmărirea aeroplanului cu automobilul, ducându-se până la Podul-Iloaiei. Aici însă, aşa se zice, pilotul aeroplanului a stins reflectorul şi a dispărut în direcţie necunoscută. În timpul cât se vedea lumina puternică la înălţimi, sute de oameni s-au adunat în piaţa Unirea şi stradele principale. La auzul salvelor de puşcă de la cazărmile de la Copou, o emoţiune puternică a cuprins pe toată lumea.
Mulţi ar spune că „aeroplanele” ar fi fost de fapt aeronave inamice, venite să spioneze teritoriul românesc. Există însă o problemă: în ianuarie 1913 avioanele nu dispuneau încă de reflectoare. Istoria aeronauticii menţionează că primul zbor oficial cu iluminare la bord a avut loc la 31 martie 1910, când Henri Farman a agăţat la capetele aripilor biplanului său lanterne de hârtie. Mai târziu, în 1911 în Franţa şi în 1913 în Anglia, s-au făcut experienţe cu ghirlande de becuri. De unde, atunci, puternicele reflectoare descrise de atâţia martori civili şi militari?
Foarte interesant că aceste OZN-uri au fost văzute în 1913 şi în 1914 nu doar în România, ci şi deasupra altor ţări, ca de exemplu, Rusia, Austria, Anglia sau Franţa. Acest val de fenomene insolite se caracteriza prin observarea unor lumini care se deplasau în atmosferă, a unor „dirijabile” şi „avioane” prevăzute cu proiectoare puternice.
Aşadar, în 1913 avioanele nu erau dotate cu reflectoare, din raţiuni practice. Singura sursă accesibilă de lumină intensă ar fi fost lampa cu arc, în care apropierea a două tije de cărbune producea un arc electric. Reflectoarele terestre echipate cu astfel de lămpi ca şi generatoarele de curent necesare erau prea grele şi prea voluminoase pentru a putea fi instalate pe fragilele avioane. Abia în 1917 se introduc la scară largă reflectoarele la avioane.
Cine erau acesta avioane fantomă din 1913? De ce au apărut ele în România dar şi în alte ţări europene, cu 1 an înainte de declanşarea primului război mondial? S-a vrut cumva să fie un avertisment transmis oamenilor?