Chiar pot exista fiinţe malefice invizibile care să invadeze trupul şi mintea oamenilor? Cazul terifiant de exorcizare al lui Mary


Este posibilă invadarea psihicului unei fiinţe omeneşti de către inteligenţe invizibile şi malefice? Deşi majoritatea oamenilor de ştiinţă şi a psihiatrilor refuză să accepte ideea de posedare de către un spirit malefic, dovezile arată că acest lucru chiar n-ar fi imposibil.

Unul dintre cele mai convingătoare cazuri de posedare demonică este cel a unei femei din America, pe nume Mary. Fusese botezată în credinţa catolică, şi deşi în copilărie fusese remarcabil de pioasă, în ultimii ani ai adolescenţei, Mary a început să audă glasuri interioare ciudate, voci care o îndemnau să blesteme în timpul liturghiei şi să comită acte imorale. A fost văzută de mai mulţi medici care au pus diagnosticul de isterie, dar pe măsură ce înainta în vârstă, Mary a început să manifeste semne de posedare demonică şi părea că nimic din ce făceau medicii nu o putea ajuta.

Când avea 40 de ani, femeia a fost de acord să fie supusă unui exorcism, într-o mănăstire franciscană din America. Ceremonia avea să se desfăşoare sub conducerea părintelui Theophilus Reisinger, un călugăr de 60 de ani, şi a părintelui Joseph Steiger, un exorcist cu experienţă.

Încă din prima dimineaţă a ritualului, Mary a prezentat o serie de semne nenaturale pe care cei prezenţi le-au recunoscut a fi fără discuţie amprenta diavolului. Din gura ei ieşeau o serie de urlete asurzitoare, asemăntoare cu ale unei haite de lupi, în timp ce toate încheieturile trupului i s-au contorsionat în mod hidos. Pe măsură ce exorcismul continua, în următoarele câteva zile, mari cantităţi de excremente şi vomă aveau să umple încăperea, deşi, pentru a-şi menţine forţele, victima nu luase în toată ziua precedentă decât o lingură de lapte. Uneori, Mary vomita diverse alte materiale, inclusiv frunze de tutun zdrenţuite şi pene de păsări urât mirositoare.

În cele din urmă, câţiva demoni s-au prezentat declarându-şi identitatea. Unul şi-a spus Beelzebub; un altul a spus că se numeşte Mina; un alt demon, Iuda, a mărturisit că intenţionase s-o îndemne pe Mary să se sinucidă. Ceea ce i-a convins pe preoţi că aceste entităţi erau reale şi nu simple fragmente din subconştientul lui Mary a fost modul în care fiecare dintre ele păreau să posede o incredibilă cantitate de informaţii necunoscute de gazda lor. Într-o zi, demonul numit Beelzebub i-a spus părintelui Steiger că în vinerea următoare acesta avea să sufere un accident. Şi, într-adevăr, maşina preotului s-a izbit de o balustradă în timp ce trecea peste un pod, când se ducea să viziteze un enoriaş bolnav. Steiger a fost doar uşor rănit.

Până la urmă, după 2 săptămâni de lucru, cei doi preoţi reuşi să scoată toţi demonii din trupul femeii. La final, femeia a deschis ochii şi a zâmbit liniştit. „În numele lui Iisus, îndurare. Lăudat fie Iisus Christos!”

Pentru mulţi medici şi psihiatri, posedarea rămâne un diagnostic care miroase a superstiţie medievală şi prin urmare n-ar trebui niciodată să fie luată în considerare…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock