Un oficial de la Vatican şochează într-un interviu din 1986: „Extratereştrii există şi sunt creaturi superioare oamenilor, dar inferioare îngerilor”


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Binecunoscutul exorcist și parapsiholog de la Vatican, monseniorul Corrado Balducci, care s-a pronunțat adeseori și în mod public în favoarea existenței fenomenului OZN, a dat un interviu celebru în anul 1986, reporterului Giorgio Medail.

Balducci declarase cele ce urmează: „Între natura îngerilor – cât se poate de spirituală – și cea a pământenilor ar putea exista niște creaturi superioare omului, dar inferioare îngerilor”.

Cât despre existența extratereștrilor, Balducci se convinsese de existenţa lor încă de atunci când i se luase un interviu în America de către celebrul ufolog Whitley Stueber; monseniorul și-a reconfirmat convingerile în cadrul unei emisiuni speciale a telejurnalului Uno în care declarase: „Nu se poate tăgădui existența OZN-urilor. Pentru că dovezile în legătură cu acestea sunt prea numeroase”.

Balducci a reconfirmat această teorie a sa în cadrul unui congres de parapsihologie care a avut loc în martie 1999 la Riccione, cu care ocazie a spus următoarele:

„După atâtea și atâtea dovezi în legătură cu așa-zisele farfurii zburătoare sau astronave și extratereștrii se poate spune și trebuie să se spună că aceste lucruri există cu adevărat. Critica cea mai severă va putea fi în măsură să reducă cu mult numărul acelor întâmplări, dar nu le va putea elimina pe toate.

În ceea ce-i privește pe extratereștri, nu putem lua în considerare aici prezența unor îngeri sau diavoli sau suflete ale unor răposați sau prezența Sfintei Fecioare. Este vorba aici despre niște ființe, alcătuite așa ca și noi dintr-o parte materială – trupul – și o parte spirituală – sufletul.

Există o prea mare diferență între noi, oamenii – în care se realizează în mică măsură uniunea dintre trup și suflet și care uniune se dovedește a fi instrumentul indispensabil al acțiunii – și îngeri, care sunt alcătuiți numai din spirit. Drept care, în virtutea principiului potrivit căruia natura non facit saltus, apare cât se poate de verosimilă existența unor ființe în care partea spirituală este mai puțin legată de trup.

Faptul că ar exista și alte lumi locuite nu este în contradicție câtuși de puțin cu cele cuprinse în Sfintele Scripturi, în care se spune cum că Hristos este centrul, mai-marele Universului și în calitatea lui de Cuvânt încarnat își exercită influența și asupra tuturor planetelor care ar putea fi locuite”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock