Iisus Hristos este şi salvatorul omuleţilor verzi de pe alte planete sau doar al oamenilor de pe Pământ?


Jesus_ChristLa mai puţin de 1 kilometru distanţă de Vatican se află o piaţă denumită Campo de’ Fiori, unde se găseşte o statuie a unui gânditor. Puţini dintre turiştii care trec prin acea piaţă cunosc istoria acestei statui; e vorba de Giordano Bruno, un filozof renascentist, om de ştiinţă şi liber cugetător, care a fost ars pe rug în anul 1600 de către Inchiziţie. Printre ereziile sale pe care le-a susţinut în faţa Bisericii Catolice a fost şi cea a „pluralităţii lumilor”, deci credinţa existenţei vieţii extraterestre.

Între timp, atitudinea Bisericii Catolice faţă de existenţa extratereştrilor s-a schimbat de-a lungul timpului. Părintele Jose Funes, un astronom iezuit şi şef al Observatorului astronomic de la Vatican afirma într-un interviu dat în mai 2008, cotidianului L’Osservatore Romano: „Ipoteza existenţei vieţii extraterestre nu se opune doctrinei catolice… extraterestrul este fratele meu“.

Posibilitatea existenţei vieţii extraterestre nu este o problemă pentru alte religii orientale, aşa cum a fost şi este încă pentru creştinism. Islamul, de exemplu, este mai puţin geocentric, pentru că în Coran, cartea sfântă a musulmanilor, se vorbeşte de existenţa unei vieţi dincolo de Pământ.

Paul Davies, fizician şi cosmolog la Universitatea de Stat din Arizona, consideră că pentru creştinism descoperirea fiinţelor extraterestre ar fi o problemă, întrucât „creştinii cred că Dumnezeu s-a încarnat sub forma lui Iisus Hristos, pentru a salva umanitatea, nu pentru a mântui delfinii, cimpanzeii sau omuleţii verzi de pe alte planete”. Tot el a mai adăugat faptul că „dacă priveşti în istoria creştinismului, există două tabere. Sunt acei care cred că destinul umanităţii este acela de a aduce salvarea altor fiinţe asemănătoare omului, şi acei care cred în încarnări multiple, adică Iisus Hristos ar fi putut apărea în alte perioade şi pe alte planete”. Precum se ştie, încarnările multiple ale lui Iisus Hristos sunt considerate drept erezie de către Biserica Catolică.

În acest caz, ţinând cont de toate cele de mai sus, se poate pune următoarea întrebare: Este creştinismul o doctrină religioasă ce priveşte doar Pământul sau întreg Cosmosul? Şi dacă creştinismul nu este o doctrină universală, atunci acest lucru i-ar diminua din importanţă? Iată întrebări la care trebuie să se cugete mai mult.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO