Chiar există publicitatea subliminală? Adică, ni se bagă în subconştient mesaje ascunse de a cumpăra un anumit produs?
Scriitorul Vance Packard a scris în 1957 cartea „The Hidden Persuaders” („Persuasiunea ascunsă” în traducere). Packard a acceptat, fără nicio rezervă, povestea consultantului de marketing James Vicary, care se presupune că a condus o demonstraţie de succes de publicitate subliminală în cinematograful Fort Lee din New Jersey. Vicary a pretins că, în timpul unui film, el a expus în mod repetat clienţii de la cinema cu mesaje prezentate succint pe ecran, timp de numai 1/3000 dintr-o secundă, impulsionându-i să cumpere floricele şi Coca-Cola. El a susţinut că, deşi cei care au mers la film nu au fost conştienţi de aceste comenzi, vânzările de floricele şi Coca-Cola au sărit în aer în timpul experimentului său, pe o durată de 6 săptămâni.
Rezultatele obţinute de Vicary s-au bucurat de o acceptare larg răspândită, deşi el nu le-a supus niciodată examinării atente a unei publicaţii ştiinţifice, şi nici altcineva nu a fost capabil să le reproducă. După multe critici, Vicary a recunoscut, în sfârşit, în 1962, că a inventat întreaga poveste în efortul de a reînvia afacerea sa de consultanţă aflată în declin.
Însă, mărturisirea lui Vicary nu a reuşit să descurajeze acuzaţiile şi mai trase de păr conform cărora agenţii de publicitate manipulau subliminal publicul neştiutor, într-o serie de cărţi cu titluri amăgitoare, ca „Subliminal Seduction” (1973), adică „Seducţia subliminală”. În carte, fostul profesor de psihologie, Wilson Brian Key, a afirmat că agenţii de publicitate conspirau să influenţeze alegerile consumatorului prin introducerea unor imagini se*uale estompate strecurate printre imaginile revistelor şi televiziunii înfăţişând cuburi de gheaţă, farfurii cu mâncare, coafuri ale modelelor şi chiar biscuiţi săraţi. Key a avertizat că până şi o singură expunere la aceste imagini camuflate ar putea afecta alegerile consumatorului săptămâni mai târziu. Deşi Key nu a prezentat nicio dovadă reală care să îi susţină afirmaţiile, autorităţile au declarat publicitatea subliminală ca fiind contra interesului public şi au avertizat posturile de radio şi de televiziune cu licenţă să se ţină departe de ea.
Însă, până în ziua de azi, nu există dovezi convingătoare că mesajele subliminale pot afecta deciziile cumpărătorilor sau alegerile votanţilor.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Scriitorul Vance Packard a scris în 1957 cartea „The Hidden Persuaders” („Persuasiunea ascunsă” în traducere). Packard a acceptat, fără nicio rezervă, povestea consultantului de marketing James Vicary, care se presupune că a condus o demonstraţie de succes de publicitate subliminală în cinematograful Fort Lee din New Jersey. Vicary a pretins că, în timpul unui film, el a expus în mod repetat clienţii de la cinema cu mesaje prezentate succint pe ecran, timp de numai 1/3000 dintr-o secundă, impulsionându-i să cumpere floricele şi Coca-Cola. El a susţinut că, deşi cei care au mers la film nu au fost conştienţi de aceste comenzi, vânzările de floricele şi Coca-Cola au sărit în aer în timpul experimentului său, pe o durată de 6 săptămâni.
