Ceva ciudat, aproape nepământesc, se întâmplă cu acest nou coronavirus, SARS-CoV-2


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

ATENŢIE! Acest articol este doar o opinie personală

Ceva ciudat, aproape nepământesc, se întâmplă cu acest nou coronavirus, SARS-CoV-2. De zici că ar fi un virus extraterestru, deşi oamenii de ştiinţă ne asigură că nu este. Şi am să mă explic de ce am făcut afirmaţia de la început, în câteva fraze clare şi concise.

1) În martie 2020, atunci când panica cu noul coronavirus a cuprins întreaga lume, s-au făcut mai multe studii cu privire la comportamentul lui SARS-CoV-2. Câteva studii ştiinţifice spuneau clar că în urma analizei acestei virus, acesta ar putea încetini să se mai răspândească în timpul verii în emisfera nordică, pentru că nu ar rezista foarte mult la călduri mari. Citez dintr-un studiu publicat în 23 martie 2020 (cebm.net):

„Datele par să sugereze că vremea rece şi uscată poate facilita răspândirea noului coronavirus (…) Deși clima mai caldă poate încetini răspândirea lui SARS-COV-2, a ne baza doar pe schimbările meteorologice pentru a încetini transmiterea virusului este puțin probabil să fie suficient”.

Între timp, ce se constată? Că în Europa, unde este vară şi extrem de cald în ultima perioadă, au crescut aproape exponenţial cazurile de infectare cu noul coronavirus, în unele zone valorile fiind chiar mai mari decât cele din luna martie, când a început să se înmulţească foarte mult virusul. Acest lucru mie îmi sugerează că SARS-CoV-2 nu este (nu se aseamănă) cu vreun virus de tip gripal sau cu vreun coronavirus (care dă răceli), acestea din urmă înmulţindu-se cel mai mult în perioada rece.

2) Dacă la început, despre noul coronavirus se spunea că ar avea ca simptome principale tusea şi febră (semănând astfel cu o pneumonie), acum gama simptomelor s-a extins extrem de mult. Zilele trecute, dr. Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi declara că durerile abdominale și scaunele frecvente ar putea fi semne de Covid-19, chiar dacă tusea sau febra sunt absente. Ce fel de gripă / pneumonie / răceală este acest Covid-19 care poate doar dureri abdominale şi scaune frecvente!?

De ce la unele persoane apar doar aceste simptome, la altele doar tuse şi febră, iar multe altele nu prezintă niciun simptom? Ce se întâmplă, de fapt? Oare nu cumva percepţia doctorilor şi specialiştilor cu privire la Covid-19 este una greşită? Sunt doar câteva întrebări pe care mi le pun şi nimic altceva…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock