Folosind datele obţinute prin undele radio, cercetătorii explorează unul dintre continentele cele mai enigmatice de pe planeta noastră, Antarctica.
În timp ce aproape în fiecare zi, avem plăcerea de a primi imagini de pe alte planete și sateliți, datorită navelor spațiale, există încă la fel de multe mistere aici pe Pământ. În timp ce mulți cred că ne-am explorat deja totul aici, pe planeta noastră, adevărul e că avem încă foarte puține cunoștințe despre planeta noastră și tot ceea ce află pe ea.
Revenind la Antarctica, potrivit experților, peisajul care se află ascuns sub straturile groase de gheață a fost sculptat de apă în trecutul îndepărtat. Cercetătorii sugerează că peisajul este de fapt atât de vechi, încât probabil a existat înainte ca stratul de gheaţă din Antarctica să acopere zona. Potrivit unui nou studiu privind Antarctica, există un sistem vast de canioane care se află sub gheață, prezent în estul Antarcticii. Atunci când cercetătorii vor confirma această descoperire, abisul înghețat va deveni cel mai lung de pe Pământ, trecând în faţa numarului unu actual, Marele Canion al Groenlandei, descoperit în 2013.
Această minune naturală – situată în așa-numita Ţară a Prinţesei Elizabeta – a fost detectată prin imagini din satelit obținute de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Durham. Echipa de cercetatori a folosit datele obținute prin undele radio care au „străpuns” stratul de gheață. Ce este chiar mai interesant e faptul că acest sistem vast de canioane se poate dovedi a fi conectat la un lac subglacial nedescoperit anterior. Potrivit datelor obținute, acest lac ar putea acoperi o suprafaţă de 1.250 de kilometri pătrați.
Astăzi, Antarctica este compusă din circa 98% gheață, care are peste un kilometru grosime. Dar, în trecut, acest continent ar fi putut fi acoperit cu vegetaţie şi păduri, iar oamenii ar fi putut trăi acolo. Era locul perfect pentru înflorirea unei civilizaţii antice. Şi, revin la o veche ipoteză de-a mea, pe care am expus-o pe site, şi anume aceea ca Antarctica să nu fie altceva decât miticul continent al Atlantidei (Piramidele misterioase din Antarctica: dovezi ale existenţei unei civilizaţii avansate pe “continentul gheţurilor”! De ce să nu credem că Antarctica = vechea Atlantidă?)
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025