Care este sursa semnalelor de înaltă energie din Antarctica? Una necunoscută, pe care cercetătorii n-o pot identifica!


Imagine: IceCube / NSF

O sursă necunoscută din Antarctica emite semnale de înaltă energie, dar oamenii de știință nu pot determina ce s-ar putea afla în spatele acestui eveniment anormal. Sunt luate în considerare acum câteva explicații pentru semnalele anormale, inclusiv o posibilitate care implică fizica exotică.

Antarctica este un continent de mare interes pentru oamenii de știință. Aici, găsim instalat Observatorul IceCube Neutrino, care este poate cel mai ciudat telescop de pe Pământ. IceCube așteaptă să treacă particulele fundamentale denumite neutrini, prin cele 560 de detectoare optice ale acestuia, ce se află îngropate în gheață. Când un neutrin interacționează cu un atom de hidrogen sau oxigen în gheață, acesta produce un semnal pe care IceCube îl poate detecta.

Cu toate acestea, IceCube nu este singurul experiment cu neutrini din Antarctica. Există, de asemenea, experimentul ANITA (ANtarctic Impulsive Transient Antenna), care caută undele radio, deoarece neutrinii cu o energie extrem de mare pot produce semnale radio intense atunci când ei se lovesc într-un atom din gheață. ANITA a detectat câteva evenimente care par a fi semnale ale acestor neutrini cu energie foarte mare, așa că IceCube a investigat să afle sursa. Rezultatele studiului arată că acești neutrini nu ar fi putut veni dintr-o sursă de energie intensă.

„Se spune în mod obișnuit că neutrinii sunt particule-fantome, datorită capacității lor remarcabile de a trece prin material, fără a se lovi de el”, spune Alex Pizzuto, de la Universitatea din Wisconsin – Madison, unul dintre autorii studiului. „Dar la aceste energii incredibile, neutrinii devin mult mai susceptibili să interacționeze cu particulele de pe Pământ.”

De atunci, mulți oameni de știință au venit cu explicații posibile pentru aceste semnale ciudate, iar o posibilitate ar fi aceea că o sursă de neutrini cu adevărat intensă le-a produs. De aceea, cercetătorii au vrut să verifice dacă există o sursă iniţială care să trimită un fascicul de neutrini către Pământ.

Însă, s-a observat că, în timp ce ANITA a detectat un eveniment anormal, IceCube n-a făcut-o, ceea ce este cu adevărat ciudat. Asta înseamnă fie că este vorba de o eroare sistematică, fie există ceva în fizică, dincolo de modelul standard cunoscut. Cu alte cuvinte, sursa semnalelor de înaltă energie rămâne necunoscută în prezent.

Sursa: studiul „A search for IceCube events in the direction of ANITA neutrino candidates”, publicat pe 6 ianuarie 2020 pe arxiv.org.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock