Cele mai bizare 9 “micronaţiuni” ale lumii


Dacă am fi să definim o “micronaţiune”, am putea spune că aceasta ar semăna cu o ţară minusculă. Însă ar fi mai degrabă definită ca o ţară aflată în proprietatea cuiva. Unele micronaţiuni au apărut ca proiecte de şcoală, ca proteste sau ca simple glume. În alte cazuri, pur şi simplu s-a încercat evitarea plăţii impozitelor. Indiferent ce-o fi, să vedem împreună un top al celor mai bizare 9 micronaţiuni ale lumii.

1) Marele Ducat de Westarctica

westarctica

Atunci când tratatul Antarctic a fost semnat, teritoriul Antarcticii a fost împărţit între diferite state, dar există o zonă în Antarctica de Vest (denumită teritoriul Marie Byrd), între Chile şi Noua Zeelandă, care a rămas nesolicitată. În 2001, Travis McHenry a văzut zona, şi a declarat-o naţiune independentă, el proclamându-se conducătorul ei. Pentru aceasta, el a trimis scrisori către toate naţiunile ce au semnat tratatul Antarctic, dar a fost ignorat de către toţi. Între timp, această micronaţiune, ce n-are decât un singur locuitor (conducătorul ei), şi-a emis câteva monezi şi timbre. Şi şi-a tras şi un steag!

2) Insula Pitcairn

pitcairn-island

Aceasta are una dintre cele mai interesante istorii. Cred că toţi aţi auzit de “Revolta din Bounty” (1789), unde căpitanul de nave Bligh a fost “detronat” de răsculaţi care au dorit să ajungă în Tahiti, în loc să se întoarcă în Anglia. Ceea ce nu se prea ştie, e faptul că unii dintre răsculaţi au ajuns într-o insulă minusculă din Pacific denumită insula Pitcairn, unde câţiva descendenţi mai trăiesc chiar şi astăzi. Oficial, insula nu e recunoscută ca naţiune, dar nu e incorporată nici în vreun alt teritoriu. Are o populaţie de 50 de oameni, în care conducătorul e un primar ales democratic.

3) Molossia

molossia

Această “naţiune” a început în 1977 ca un proiect de şcoală, fiind iniţiat de Kevin Baugh, dar s-a transformat într-un “stat”. Micronaţiunea are o constituţie şi o adunare naţională, şi are pretenţii teritoriale în Pennsylvania şi nordul Californiei. În Molossia sunt interzise armele de foc, becurile incadescente, fumatul, cartofii şi toate produsele din Texas. Cine vrea să pătrundă pe acest teritoriu trebuie să prezinte un paşaport.

4) Oraşul liber Christiania

freetown-christiania1

Oraşul liber a apărut în anul 1971, fiind situat într-o bază militară abandonată din Copenhanga, Danemarca. El a apărut ca urmare a dorinţei liber-cugetătorilor şi hipioţilor de a construi o societate liberă. Oraşul liber Christiania poate fi considerat fie “prima societate anarhică din lume”, fie o zonă condusă de gangsteri şi traficanţi de droguri. Unii îl consideră a fi ca un oraş unde fiecare e liber să facă ceea ce doreşte. Având o suprafaţă mai mică de 1 km pătrat, cetăţenii acestui oraş încă mai plătesc taxe către municipalitatea Copenhagen, dar locuitorii pretind că au propriile lor legi. Deşi legile locale interzic armele de foc sau drogurile, totuşi nu se ştie cum legea este aplicată, din moment ce nu există o forţă de poliţie.

5) Naţiunea spaţiului celestial

natiunea-spatiului-celestial

Naţiunea spaţiului celestial a fost creată pe 1 ianuarie 1949 de către James Thomas Mangan, care şi-a proclamat statul asupra unui teritoriu faţă de care nimeni nu a avut pretenţii până atunci: tot Universul, mai puţin Pământul! În timp ce această bizară pretenţie a fost ignorată de cei mai mulţi, totuşi acest lucru nu l-a oprit pe Mangan să scoată monezi sau timbre poştale pentru naţiunea sa. Atunci când SUA sau fosta URSS au început zborurile în afara spaţiului terestru, el a trimis scrisori de protest oficialităţilor celor două state pentru că aceste zboruri au avut loc fără permisiunea sa.

6) Insula Rose

insula-rose

În 1968, arhitectul şi inventatorul italian Giorgio Rosa a construit o platformă de 400 de metri pătraţi în marea Adriatică, la 7 mile distanţă de oraşul italian Rimini. Platforma s-a dorit a fi un fel de loc turistic, având propriul magazin de suveniruri sau post de radio. Apoi, el şi-a declarat suveranitatea, intitulându-se “Republica Insulei Rose”. Guvernul italian n-a fost deloc tolerant şi a distrus această platformă.

7) Republica Conch

republica-conch

Un exemplu de micronaţiune, fondată atât ca un protest cât şi ca o glumă, Republica Conch a fost creată la 23 aprilie 1982 pentru a protesta împotriva unei clădiri construite la graniţa dintre Florida şi insula principală. Această clădire ar fi trebuit să fie un punct de control pentru a ţine sub control imigraţia ilegală din Cuba şi insulele Caraibe. Primarul din Key West s-a proclamat prim-ministru al acestei noi naţiuni, iar în timpul ceremoniei el a declarat război SUA. Motto-ul naţional al acestei republici este: “Noi reuşim, în timp ce alţii dau greş”.

8 ) Republica Minerva

republica-minerva

Dorind să creeze o utopie libertină, în care să nu existe taxe sau bogăţie, milionarul Michael Oliver a început un proiect pentru a crea o insulă şi a o declara naţiune independentă. În 1971, el a reuşit acest lucru, în reciful de corali Minerva dintre Tonga şi Noua Zeelandă, unde a creat o mică insulă. Locuitorii acestei insuliţe au mari speranţe în a atrage turişti şi pescari.  Ei şi-au ales un preşedinte, Morris Davis, şi au scris o declaraţie de independenţă care au trimis-o tuturor statelor.

9) Principatul din Hutt River

principality-of-hutt-river

A fost creat de Leonard George Casley în 1970, şi constă în 75 de kilometri pătraţi de pământ, în apropierea oraşului Northampton din Australia de Vest.  Leonard George Casley s-a proclamat însuşi ca “Înălţimea sa Regală, prinţul Leonard” şi şi-a declarat independenţa. Acest principat n-a fost niciodată recunoscut internaţional, deşi şi-a emis propriile timbre, paşapoarte sau monezi. El susţine că are 18.000 de cetăţeni care locuiesc în afara graniţelor sale, întrucât cetăţenia sa se poate obţine foarte uşor pe Internet, contra unei mici taxe.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock