După încheierea celui de-al doilea război mondial, cercetările asupra armelor nucleare au continuat în laboratorul Los Alamos din New Mexico (SUA). Pe parcursul a puțin timp de un an, un nucleu nuclear de plutoniu a luat viața a doi fizicieni și a provocat o schimbare radicală a modului în care vor fi întreprinse cercetările nucleare.
Ne aflăm pe 21 august 1945. Cu doar o săptămână mai devreme, Japonia se predase Aliaților, încheind cel de-al doilea război mondial. În timp ce lumea era încă şocată de exploziile nucleare monstruoase de la Hiroshima și Nagasaki, oamenii de ştiinţă americani, ascunși într-un complex de clădiri secrete chiar în Los Alamos, New Mexico, continuau testarea armelor nucleare.
În interiorul unui laborator se afla o masă sferică de plutoniu radioactiv care cântărea 6,4 kilograme și măsura un diametru de 9 centimetri. Ea urma să fie utilizată la un al treilea bombardament atomic asupra Japoniei, dar nu a mai fost nevoie. Deși sfera radioactivă nu mai era necesară pentru a fi folosită în război, oamenii de știință și cercetătorii de la Los Alamos au fost lăsați să continue testele pe obiect.
Când o bombă nucleară explodează, nucleul său radioactiv declanșează o reacție atomică în lanț, care eliberează cantități masive de energie, totul terminându-se cu o explozie nucleară. Cercetătorii au vrut să afle mai multe despre punctul în care un nucleu devine critic. Unul dintre modalităţile de testare a fost acela de a înconjura miezul radioactiv cu materiale reflectorizante, care determină ca neutronii din interiorul lui să revină asupra lor înșiși până când miezul devine critic, apoi să măsoare acel punct. Exact asta au testat cercetătorii în noaptea de 21 august 1945.
Primul incident mortal
Renumitul fizician Harry Daghlian intrase singur în laborator, însoțit doar de un agent de pază, pentru a face cercetări asupra miezului de plutoniu. El folosea cărămizi din carbură de tungsten pentru a construi un scut reflectorizant în jurul miezului. Deodată, Daghlian a scăpat din greșeală una dintre cărămizi deasupra miezului, făcându-l să devină „supercritic” într-o clipă. O lumină albastră a umplut camera și Daghlian a fost prins într-o doză letală de radiații. A reușit să mute cărămida de pe ansamblu, oprind reacția, dar era prea târziu. 25 de zile mai târziu, a murit din cauza intoxicațiilor cu radiații.
Acest miez de plutoniu va deveni ulterior cunoscut drept „nucleul demonilor”, cauzând moartea unuia dintre cei mai buni fizicieni din lume. Ulterior, s-au făcut schimbări în protocoalele de laborator, însă testarea pe miezul de plutoniu a continuat, fără alte incidente, până pe 21 mai 1946.
Al doilea incident mortal
Louis Slotin, un fizician canadian care lucrase la Proiectul Manhattan, a devenit unul dintre cercetătorii de frunte care lucrau cu miezul de plutoniu. Slotin a dezvoltat o procedură de ajustare a cupolelor de beriliu peste miezul de plutoniu, pentru a reflecta neutronii și marginea miezului spre starea critică. Această procedură presupunea menținerea cupolei cu o mână și reglarea cu atenție a distanţei cu cealaltă mână cu ajutorul unei șurubelnițe lungi. Era o procedură destul de precară, faţă de care superiorii lui Slotin nu erau de acord.
La un moment dat, mâna lui Slotin a alunecat, iar miezul plutoniului a devenit din nou „supercritic”. Slotin și ceilalți șapte cercetători din cameră au fost puternic iradiaţi. Aceeași lumină albastră strălucitoare a umplut camera, deşi Slotin reuşise să oprească reacția. Însă, pentru el era prea târziu.
În mai puțin de o secundă, Slotin a primit o doză letală de radiații. A murit nouă zile mai târziu. Din fericire, pentru ceilalți din cameră, trupul lui Slotin i-a protejat de dozele letale de radiații și restul au supravieţuit.
După cel de-al doilea incident, laboratoarele de la Los Alamos au făcut modificări radicale ale procedurilor de testare, prin finalizarea de la distanță a tuturor experimentelor de criticitate.
Coincidenţe bizare
În mod ciudat, ambele aceste evenimente mortale au avut loc într-o zi de marți, și ambele pe data de 21 a lunii. S-a spus chiar că cei doi fizicieni au murit în aceeași cameră a spitalului…