„Cel de-al treilea tunel secret” care porneşte de sub Munţii Bucegi şi duce până în Irak, Tibet şi Mongolia – aflăm dintr-o carte de Radu Cinamar

Radu Cinamar este pseudonimul unui scriitor român (sau al unui grup de autori) de literatură ezoterică și SF. Identitatea sa reală rămâne complet necunoscută, deşi unii au presupus că ar fi vorba de regretatul scriitor Pavel Coruţ. În planul fictiv al cărților sale, personajul „Radu Cinamar” este prezentat ca fiind un membru al Departamentului Zero, o structură ultra-secretă a serviciilor de informații române. Cea mai cunoscută carte în România din seria scrisă de Radu Cinamar este „Viitor cu cap de mort”.

Subiectul central care l-a făcut faimos este presupusa descoperire a unei baze extraterestre sub Munții Bucegi în anul 2003. Conform narațiunii, în acea bază s-ar afla o tehnologie holografică avansată și o rețea de tuneluri subterane care duc spre interiorul Pământului sau spre alte locuri sacre din lume (precum Egipt sau Tibet).

Într-o altă carte – „Cristalul eteric” – Radu Cinamar ne vorbeşte despre un al treilea tunel care ar porni din Munţii Bucegi, care are două bifurcaţii (una duce către zona Vrancei), iar cea de-a doua se prelungeşte şi care ar duce către trei locaţii din Asia – Irak, Tibet şi Podişul Gobi. Citez din cartea mai sus menţionată:

* Una dintre ramurile secundare ale tunelului – cea care duce spre Curbura Buzăului – prezintă un mare interes strategic pentru România, care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Tunelul duce într-o zonă ce corespunde la suprafaţă unui peisaj rural din Munţii Siriu – este scurtă şi conduce la o structură subterană uimitoare, care are un rol precis în acel punct. Din raţiuni militare şi de securitate naţională, nu se poate detalia. La capătul acestei ramificaţii se află un ansamblu complicat. 

* A rămas bifurcaţia spre Irak, iar mai departe prelungirea spre Podişul Gobi şi Mongolia. Varianta spre Irak este singura ce poate fi considerată, într-o anumită măsură, fără consecinţe neplăcute. Tunelul respectiv avea dimensiuni puţin mai mici decât tunelul principal – înălţimea sa avea 7 metri şi jumătate, iar lăţimea cam 5 metri. La intersecţie, atât pe linia principală, cât şi pe ramificaţie existau seturile de cristale rombice colorate, de o parte şi de alta a tunelurilor, urmate de câte o distorsiune la fel ca cea de la intrare.

* Linia principală spre Tibet este cea mai directă cale de acces spre lumi extraordinare. La capătul ei, într-unul dintre masivurile tibetane, există o veritabilă „piesă de lansare”, atât în câmpul subtil al conştiinţei, cât şi în lumea fizică exterioară.