Cel de-al treilea război mondial: armele cibernetice vor înlocui armele clasice


calculatoare20Ultimul raport al McAfee informează despre războiul informatic în care sunt angajate state mari ale lumii, numit de companie ”Războiul rece cibernetic”. Chiar dacă deocamdată e dus cu ”arme informatice”, acest conflict înseamnă acţiuni de spionaj, testarea reţelelor şi pregătirea lor în scopul de a le folosi pentru a conduce războiul, atacuri informatice ale infrastructurilor.

Conform raportului McAfee, ţările pregătite pentru ofensive în spaţiul cibernetic sunt SUA, Israel, Rusia, China şi Franţa. Lista a fost întocmită de fostul consilier la Casa Albă în probleme de securitate, Paul Kurtz, şi se bazează pe informaţiile primite de la peste 20 de experţi în relaţii internaţionale, securitate naţională şi securitatea internetului.

Dmitri Alperovitch, vicepreşedintele centrului de cercetare a ameninţărilor de la McAfee, spune: ”Nu credem că a început încă războiul. Naţiunile sunt refractare în a folosi asemenea arme (cibernetice) pentru că se tem că o contra-ofensiva cibernetică le-ar putea produce pagube foarte mari. Lumea este atât de interconectata în aceste vremuri.” Cu toate acestea, raportul McAfee arată că există creştere a numărului de activităţi care sugerează că naţiunile încep să se înarmeze pentru războiul informatic.

Cât despre motivele pentru care statele lumii ar porni un asemenea război, Alpertovich crede că, de exemplu, atacurile DOS (denial-of-service) din 4 iulie în SUA şi Coreea de Sud au fost de fapt teste ale unei entităţi străine. Mai precis, pentru a vedea dacă prăbuşirea reţelelor din Coreea de Sud şi oprirea comunicaţiilor transcontinentale dintre SUA şi ţara asiatică ar pune armata americană din Coreea de Sud în imposibilitatea de a comunica cu liderii militari din Washington DC, Pacific şi Hawaii.

”Avantajul strategic pe care în are Coreea de Nord prin posibilitatea de a întrerupe comunicaţiile cibernetice între SUA şi Coreea de Sud este enorm”, dacă aceştia ar intenţiona să atace Coreea de Sud, încheie Alperovitch.

În ultimii ani, alte atacuri informatice au dat de gândit: atacuri DOS la adresa site-urilor guvernului Estoniei în 2007, atacurile de anul trecut din Georgia, în timpul războiului din Ossetia, atacuri orchestrate de civili, cred cercetătorii de la McAfee, ca să nu mai vorbim de până de curent din SUA de acum câţiva ani, când atacatorii au profitat de vulnerabilităţile din infrastructura reţelelor informatice din SUA.

Specialiştii se aşteaptă ca în următorii 20, 30 de ani, atacurile de acest fel să crească, devenind arme veritabile de război, dar ce rămâne însă sub semnul întrebării este modul în care în reţelele vor fi protejate şi gradul în care vor rezista atacurilor tot mai dese.

Sursa: www.mobile-news.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock