Ce ştim în realitate despre Maria Magdalena, femeia din Noul Testament? Adevărul este că ştim prea puţine. Cel mai adesea, a fost identificată cu o prostituată, nu se ştie motivul, întrucât se pare că nu ar exista date suficiente în acest sens. Luca spune în textul său (Luca 7:36 şi următoarele) că în casa unui fariseu în care a fost Iisus se afla „o femeie păcătoasă”. Femeia sărută şi unge picioarele învăţătorului şi acesta îi contrariază pe cei din jur când îi spune femeii: „Iertate îţi sunt păcatele”. Aici se termină naraţiunea lui Luca, dar în ea nu se specifică faptul că acea femeie ar fi fost o prostituată şi nici că ar fi fost vorba despre Maria Magdalena.
Acelaşi autor menţionează numele de Maria Magdalena în capitolul 8, versetul 2, când face aluzie la faptul că Iisus ar fi scos din ea „şapte demoni”. Ce înseamnă acest lucru? Să fi practicat Iisus asupra ei un fel de ritual de exorcizare? Sau poate că, după cum propun Baigent, Leigh şi Lincoln, totul ar fi făcut parte dintr-un ritual de iniţiere? În legătură cu acest lucru, autorii cărţii Enigma sfântă amintesc: „Cultul lui Iştar sau Astarte — Mama Domnului şi „Regina Cerurilor” — presupunea, de exemplu, o iniţiere în şapte etape”.
Ce înseamnă femeia păcătoasă? Poate că acest păcat ar trebui interpretat ca un comportament inadecvat Legii iudaice; sau poate că această femeie practica o altă religie, diferită. Şi Maria Magdalena n-ar fi, în acest caz, câtuşi de puţin o femeie necinstită.
Ceea ce ştim cu adevărat despre această femeie, Măria Magdalena, este că ea va juca un rol important în momentele-cheie ale vieţii publice a lui Iisus: ungerea, răstignirea şi învierea. Şi acest lucru în ciuda faptului că evangheliştii înlăturau de o manieră emfatică participarea femeilor în viaţa publică a lui Iisus, astfel încât doar Luca (Luca 8:1 şi următoarele) oferă câte o informaţie în legătură cu acest subiect: „Şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod – , şi Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor”.
A doua informaţie pe care trebuie să o luăm în considerare: aceste femei nu doar îl însoţeau pe Iisus în misiunea sa, ci şi finanţau activităţile discipolilor; aşadar, ne aflăm în faţa unui grup de femei din clasa bogată, printre ele fiind menţionată şi Maria Magdalena, lucru care-i determină pe autori precum Lynn Picknett şi Clive Prince să nege versiunea conform căreia Maria Magdalena ar fi fost o prostituată născută într-un sat de pescari din Galileea, numit Magdala sau El Mejdel. Pentru ei, numele de Magdalena ar putea să nu trimită la o localitate, ci la un titlu sau la o linie dinastică. În orice caz, turiştilor le este prezentat ansamblul ruinelor din Magdala, lângă Marea Galileei, ca fiind locul unde s-a născut această femeie misterioasă. Săpăturile arheologice de acolo au scos la lumină ruine din ceea ce au fost odinioară piaţa populară, sinagoga şi un port antic, pentru pescari.
Picknett şi Prince subliniază însemnătatea acestei femei, deoarece evangheliştii, care elimină din povestirile lor alte personaje feminine, se văd obligaţi să o menţioneze pe Maria Magdalena cu o anumită frecvenţă, fără a o raporta la vreun bărbat; cu alte cuvinte, nu o menţionează ca fiind „soţia lui”, „mama lui” etc. Ea apare ca un personaj de sine stătător. Şi aici se remarcă un fapt curios: cu toate că doar Luca menţionează femeile, autorii la care ne-am referit anterior afirmă că, odată cu desfăşurarea poveştii, „locul se umple de femei, ce par să fi ieşit de niciunde, şi se aşază în jurul crucii”. Şi adaugă că evangheliştii nu ar fi putut să le elimine din nou din povestire, deoarece au fost unicele martore care au asistat la crucificare, deoarece, spre ruşinea lor, laşitatea pusese stăpânire pe toţi bărbaţii din alaiul lui Iisus. Şi probabil că pentru aceştia a fost teribil de incomod să facă menţiuni despre femei, în acele vremuri când însăşi mărturia unei femei nu se bucura nici pe departe de credibilitatea pe care o avea cea a unui bărbat.
În cartea Revelaţia templierilor este emisă ipoteza că poate tocmai de aceea s-a ajuns la atribuirea rolului de prostituată Mariei Magdalena, odată ce Petru, prezentat în această versiune ca având puternice tendinţe misogine, preia comanda navei creştine. Cert este că autorii textelor evanghelice – inutil să amintim că au fost cu toţii bărbaţi – au trecut printr-o sită retrospectivă orice ar fi putut compromite viziunea pe care doreau ei să o creeze asupra imaginii lui Iisus şi, profitând de conjunctură, au prezentat-o pe Maria Magdalena drept prostituată, într-o încercare de a păta imaginea tuturor femeilor.
Însă nu au putut ascunde în totalitate partea esenţială a vieţii Măriei Magdalena, legată de evenimentele majore din existenţa lui Iisus. Să alegem trei dintre acestea: ungerea cu mir, răstignirea şi învierea. În niciunul dintre ele, grupul masculin nu a jucat vreun rol. Desigur, există persoane care văd în Evanghelia Mariei, găsită la Naj Hammadi, în anul 1945, o relatare ce ar putea avea legătură cu Maria Magdalena, la fel şi in textul gnostic Pistis Sofia, unde se atrage atenţia asupra tensiunii care exista între Maria Magdalena şi Petru, despre care ea ajunge să spună: „Am îndoieli cu privire la Petru şi mi-e teamă de el, pentru că urăşte neamul femeiesc”. De asemenea, se aminteşte că, în Evanghelia după Toma, Petru spune: „Lăsaţi-o pe Maria să plece, căci femeile nu merită viaţa”.
Miruirea
Să începem cu ungerea. Marcu (Marcu 1:3 şi următoarele) şi Matei (Matei 26:6 şi următoarele) plasează faptele în casa lui Simon Leprosul, în timp ce Ioan (Ioan 12:1-8) spune că totul s-ar fi întâmplat în Betania, în timpul unei cine la care era prezent şi Lazăr. Cert este că primii evanghelişti menţionaţi povestesc cum apare o femeie cu un vas de alabastru, plin cu mir de nard, cu care unge capul lui Iisus. Doar Ioan o numeşte pe această femeie Maria, iar tradiţia a identificat-o drept Magdalena.
Există două detalii fundamentale: persoana care-L unge pe Iisus este o femeie, iar acest ritual, conform autorilor Enigmei sacre, ar avea o importanţă extraordinară, deoarece îndeplinirea lui era un privilegiu regal. Aşadar, ne aflăm în faţa recunoaşterii publice a lui Iisus ca figură cheie a unui proces; dacă acest proces este religios sau politic, rămâne de discutat. Cert este că Maria Magdalena duce la capăt procesul.
Al doilea detaliu face referire din nou la posibilităţile băneşti ale Mariei, deoarece mirul este prea scump şi acest lucru va stârni revolta discipolilor. Am putea presupune că, în realitate, discipolii erau supăraţi deoarece Maria le ocupa din nou locul din prim-plan. Interesant este faptul că Iisus îi mustră pe discipoli, dându-i astfel în vileag.
Răstignirea
A doua mare piatră de hotar din existenţa publică a lui Iisus este răstignirea. Cine se afla lângă El în momentul fatidic? Femeile. Matei se vede obligat să spună (27:55-56): „Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care-L urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-L, între care erau Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedeu”. Aceleaşi femei sunt amintite de către Marcu (15:40-41), care o menţionează şi pe Salomeea şi ulterior adăugă (15:47) că Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, „se uitau unde-L puneau”, referindu-se la trupul deja fără viaţă al lui Iisus. La rândul său, Ioan (19:25) le adăugă pe însăşi mama lui Iisus şi pe Maria lui Cleopa, pe care o prezintă ca fiind sora acesteia din urmă. Aşadar, în ciuda faptului că femeile nu aveau practic nicio importanţă în viaţa lui Iisus, dacă este să dăm crezare evangheliştilor, totuşi, în anumite ocazii, ele sunt menţionate pur şi simplu ca un personaj colectiv, „femeile” fiind cele aflate la poalele muntelui, pe când bărbaţii au fugit, la răstignire rămânând doar acela pe care Ioan îl numeşte „discipolul preferat” şi pe care tradiţia l-a identificat ca fiind însuşi Ioan.
Învierea
Magdalena este cea care pleacă în căutarea trupului neînsufleţit al lui Iisus, acesta fiind motivul pentru care se uitase să vadă unde fusese aşezat. Ajunge în faţa mormântului, cum ne spune Ioan (20:1 şi următoarele) şi găseşte lespedea de pe mormânt dată la o parte, iar mormântul gol. Apoi aleargă la discipoli şi se întâlneşte cu acelaşi dispreţuitor Petru, care se duce numaidecât la un alt apostol şi amândoi se conving că mormântul era gol.
Matei situează în scenă două femei, deoarece vorbeşte despre Maria Magdalena şi „cealaltă Marie” (Matei 28:1-8), în timp ce Marcu (16:1-8) o adaugă pe Salomeea şi, în plus, aduce un element interesant, şi anume prezenţa unui tânăr „îmbrăcat într-un veşmânt alb”, în timp ce Luca vorbeşte despre două făpturi „strălucitoare”, pe care le aminteşte şi Ioan.
Cele menţionate mai sus ne ajută să demonstrăm că participarea Mariei Magdalena, în ciuda cenzurii, este foarte marcantă în momentele fundamentale ale vieţii publice a lui Iisus.