Doar o simplă ipoteză: „Cartea lui Enoh” – interzisă de Biblie – ne povesteşte despre o civilizaţie extraterestră (200 de Uriaşi) care a hotărât distrugerea umanităţii, cu ajutorul unei comete?


„Cartea lui Enoh” (ce n-a ajuns să facă parte din Biblie) ne spune că în vechime exista o civilizaţie avansată, dar „nesfântă”, înaintea potopului global („potopului lui Noe”), când femeile de pe Pământ au fost însărcinate de un grup de 200 de uriaşi:

„Şi a venit vremea când copiii oamenilor s-au înmulţit fiindcă li s-au născut fiice frumoase şi atrăgătoare. Iar îngerii, copiii cerului, le-au văzut şi-au poftit la ele şi şi-au spus: „ Haideţi să ne alegem soţii dintre copiii oamenilor, care să ne facă copii. ” Iar Semiaza, care era conducătorul lor, le-a spus: „ Mă tem că eu va trebui să plătesc singur pedeapsa unui mare păcat.” Şi toţi i-au
răspuns spunăndu-i: „Haideţi să depunem cu toţii un jurământ şi să ne legăm prin blesteme comune că nu vom abandona acest plan, numai să facem acest lucru.” Apoi au jurat şi s-au legat cu toţii prin blesteme reciproce. Iar ei erau în total în număr de 200; ei coborâseră pe vremea lui Iared pe vârful muntelui lui Hermon; şi l-au numit muntele Hermon, pentru că juraseră şi se legaseră prin blesteme reciproce”.

Mai departe ni se spune cum aceşti Paznici i-au învăţat pe oamenii obişnuiţi secretele naturii şi ştiinţei:

„Şi Azazel i-a învăţat pe oameni să facă săbii şi cuţite şi scuturi, şi platoşe, şi le-a arătat metalele Pământului şi arta de a le transforma, şi brăţări şi podoabe, şi cum să-şi înfrumuseţeze pleoapele, şi tot felul de pietre preţioase şi prafuri colorante. Şi s-au produs multe lucruri rele şi au comis adultere şi au luat-o pe căi greşite şi au devenit depravaţi şi de toate felurile. Semiaza i-a învăţat vrăji şi cum să taie rădăcinile, Armaros cum să oprească vrăjite, Baraqijal (i-a învăţat) astrologie, Kokabel constelaţiile, Iezechiel cunoaşterea norilor, Araqiel semnele Pământului, Şamsiel semnele Soarelui, iar Sariel cursul Lunii”.

În curând, arhanghelii, nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă, au hotărât ca Pământul să fie distrus:

„Iar apoi Mihail, Uriel, Rafil şi Gavril au privit în jos din ceruri şi au văzut mult sânge vărsat pe Pământ şi cum toate nelegiuirile erau săvârşite pe Pământ. Atunci a vorbit Mai Marele, Sfântul, Atotputernicul a vorbit şi l-a trimis pe Uriel la fiul lui Lameh (Noe) spunându-i: „Du-te la Noe şi spune-i în numele meu „Ascunde-te!” şi dezvăluie-i sfârşitul care se apropie: că întreg Pământul va fi distrus şi că un diluviu este pe cale să se abată peste întreg Pământul, care va distruge tot ce este pe el. Iar apoi, învaţă-l că poate să scape şi că sămânţa lui poate fi păstrată.”

Ni se spune că Enoh se pare că merge undeva împreună cu Paznicii:

„Înaintea de a se întâmpla aceste lucruri, Enoh era ascuns şi niciun copil al oamenilor nu ştia unde se ascundea şi unde stătea şi ce se întâmplase cu el. Şi preocupările lui aveau legătură cu Paznicii…”

Enoh descrie apoi locul unde a fost dus de Paznici.

” Şi m-au dus într-un loc întunecos, la un munte al cărui vârf atingea cerul. Şi am văzut unde erau stelele şi comorile stelelor şi ale tunelului şi în cele mai mari adâncuri… şi au venit din ceruri fiinţe care erau ca oamenii albi: şi patru au pornit înainte, iar trei i-au însoţit. Iar cei trei care au pornit ultimii m-au apucat de mână şi m-au ridicat într-un loc înalt şi mi-au arătat un turn ridicat sus, deasupra Pământului, şi toate dealurile erau mai joase. Iar unul mi-a spus: „Stai aici până vei vedea tot ce se va întâmpla. „

Apoi, dezastrul iminent este prevăzut, o cometă izbindu-se de Pământ. Cauza potopului se spune în mod explicit că se datorează unei coliziuni cu corpuri extraterestre. Consecinţele ciocnirii cometei cu Pământul sunt descrise:

„Într-o viziune am văzut cum s-a prăbuşit cerul şi a fost despicat şi a căzut pe Pământ. Iar când a căzut pe Pământ, am văzut cum Pământul a fost înghiţit într-un abis imens, cum munţii erau atârnaţi de alţi munţi, cum dealurile se prăvăleau peste alte dealuri, iar copacii înalţi erau rupţi din trunchiurile lor şi azvârliţi jos şi aruncaţi în prăpastie. Iar după acestea mi-a venit să strig un cuvânt, am început să strig tare şi am spus: „Pământul este distrus.”

Apoi, următoarele cuvinte descriu indubitabil sosirea celor şapte bucăţi de cometă:

„Am văzut cele şapte stele ca nişte munţi enormi arzând, iar când am întrebat despre ele, îngerul mi-a spus: „Acest loc este sfârşitul Cerului şi Pământului: acesta a devenit o închisoare pentru stele şi oştirea cerului. Iar stelele care se rostogolesc peste foc sunt cele care n-au respectat poruncile Domnului la începutul înălţării lor, pentru că n-au venit când le-a fost vremea. Iar El era mânios pe ele şi le-a legat până când îşi vor fi ispăşit vina (chiar şi) peste 10.000 de ani.”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO