Ce-au observat militarii francezi în deşertul Sahara? Un nou „satelit natural” al Pământului?


La 4 aprilie 1942, un grup de militari francezi, comandat de căpitanul Louis Le Prieur, sosea la micul fort Ouallen, situat în plin deşert, la 170 km nord de Tropicul Racului, pentru a se odihni trei săptămâni. Acest grup şi garnizoana alcătuită din zece soldaţi, doi operatori radio şi un meteorolog, au asistat la un foarte straniu fenomen aerospaţial. Iată relatarea căpitanului, publicată în „Bulletin des liaisons sahariennes”, decembrie 1953.

„Ne aflam acolo de câteva zile când, într-o dimineaţă, subofiţerul meteorolog s-a prezentat şi mi-a atras atenţia asupra prezenţei unei „planete” care apăruse pe un cer fără nori, la verticala tortului. Obiectul se vedea cu ochiul liber ca un mic punct alb-aluminiu şi am fost patruzeci de martori care l-am putut observa fără dificultate, căci atmosfera era perfect limpede.

Cercetată mai stăruitor, cu ajutorul binoclurilor noastre de campanie şi prin luneta teodolitului, „planeta” semăna cu o mică luna sau cu o monedă de cinci franci. Ea avea reflexe pale de metal alb şi părea suspendată la o altitudine de cinci până la şase mii de metri. Aparent, ea era imobilă, dar o observare prelungită cu teodolitul ne-a permis să constatăm că se deplasa, rotindu-se încet: am putut număra trei giraţii în opt ore. A doua zi dimineaţă era tot acolo, mereu la verticală şi am început să ne obişnuim cu ea, gândind că era un astru rătăcit sau un nou satelit captat de atracţia terestră, căci atunci nimeni nu-şi imagina că ar putea să existe farfurii zburătoare. În zorii celei de-a treia zile, dispăruse… Observatorul din Alger a fost consultat, căci ne-a transmis, ceva mai târziu, că obiectul nu era decât steaua Vega.

Această explicaţie ni s-a părut pe cât de neverosimilă, pe atât de neaşteptată, căci o stea nu rămâne două zile consecutiv suspendată la verticala unui loc şi destul de aproape pentru a-i putea observa mişcările cu o simplă lunetă! M-am întrebat deseori, de atunci, asupra naturii şi a originii straniului disc cu reflexe metalice şi asupra a ceea ce-l putuse face să staţioneze pe cerul acestei regiuni semilunare din Sahara, unde nu era nimic interesant, în afara fortului minuscul… Să fi fost prezenţa emiţătorului pe unde scurte al postului, aceea a muntelui de fier de la In Ziza, aflat la 25 de kilometri mai la sud, a cărui masă ar putea fi sediul unei importante activităţi magnetice, sau hazardul şi necunoscutele sale?…”


Lasă un comentariu