Deţin chinezii o armă fabuloasă – „discul de teleportare” – cu ajutorul căruia militarii chinezi s-ar putea teleporta în spatele liniilor inamice!?


Pe la mijlocul lunii noiembrie 2021, toată mass-media internaţională a luat foc, vorbind despre ce periculoasă armă au chinezii: o rachetă hipersonică, cu ajutorul căreia ar putea fi lansat un atac nuclear. Însă, nimeni nu vorbeşte despre o altă posibilă armă secretă a chinezilor, despre care am găsit referinţă doar într-o carte „conspiraţionistă” ca să zic aşa. E vorba de un disc cu un diametru de aproximativ 1,5 metri, care ar fi capabil pur şi simplu să „teleporteze” militari în spatele liniilor inamice! Adică, exact ca în serialul SF „Star Trek”, când astronauţii se puteau teleporta în camera de teleportare” de pe o navă spaţială pe o planetă sau alt obiect ceresc, şi invers.

Aceeaşi sursă conspiraţionistă ne spune că întregul secret ar fi fost dezvăluit de un dezertor din Armata Chinei, care ar fi reuşit să ajungă în SUA, şi să livreze întreaga informaţie CIA-ului. Dacă ar fi realitate informaţia, şi nu fabulaţie, atunci ar trebui să ştim că „discul de teleportare chinezesc”, care poartă pe el străvechiul simbol yin-yang, ar avea la bază o tehnică practicată de mii de ani de călugării budişti. Adică, potrivit înţelepţilor budişti, situarea unei persoane în spaţiu şi timp se petrece numai în minţile noastre, aşadar printr-o concentrare puternică este posibil să schimbăm această situare. Aşadar, cu ajutorul discului, care ar executa o serie de mişcări complicate, s-ar putea traversa kilometri întregi într-o clipă.

Acelaşi dezertor ar fi revelat americanului faptul că un colonel chinez a fost în stare să se teleporteze la o distanţă de 600 de metri în mai puţin de 1 secundă! Americanii însă ar fi sceptici, savanţii necrezând că aceste discuri ar putea funcţiona.

Acum însă, să ne referim la procesul teleportării, din punct de vedere fizic. Dacă teleportarea unor obiecte pe distanţe limitate, n-ar fi chiar un lucru imposibil de realizat într-un anumit viitor, lucrurile sunt clare pentru fiinţele vii, cum ar fi oamenii. Corpul uman este o creație foarte complexă, conținând un număr enorm de atomi – care este un 7, urmat de 27 de zerouri! Aceşti atomi sunt perfect aranjaţi într-un model infinit de complex. A teleporta o fiinţă dintr-un loc în altul, înseamnă că va trebui să se transforme materia solidă a particulei în informații, care sunt trimise la destinație. În cazul în care semnalul este primit, informațiile sunt folosite pentru a crea o copie fidelă a originalului. Dar, pentru a finaliza procesul, originalul trebuie să fie distrus. Puteţi să vă imaginaţi aceste lucruri în cazul unei fiinţe umane?

Deci, în procesul de teleportare cuantică, omul trebuie să fie distrus, ceea ce înseamnă că statutul originalului este total corupt. Dacă doriți să fiţi teleportat, va trebui mai întâi să muriţi, în scopul de a reapărea într-un alt loc. Va trebui să treceţi prin procesul copierii atomilor și distrugerii originalului vostru. Copia va avea, cel mai probabil, toate amintirile si sentimentele voastre. Este un nou “eu”, dar numai teoretic, pentru că întregul proces de teleportare cuantică este foarte complicat, și încă se confruntă cu multe probleme tehnice pentru obţinerea unei teleportări de succes.

Dar, cine este, de fapt, trimis prin teleportare? Este sistemul original, care este reconstruit la distanță sau pur și simplu o copie? Este aceeași persoană când teleportarea a fost finalizată? Vom avea exact aceeași personalitate ca şi originalul “eu”? Ce se întâmplă dacă ceva nu merge bine și “o parte din voi” va rămâne “aici”, iar restul “eului” va fi teleportat în partea cealaltă? Ce se va întâmpla cu amintirile noastre? Vor fi teleportate toate amintirile noastre originale, împreună cu această copie?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Un comentariu la „Deţin chinezii o armă fabuloasă – „discul de teleportare” – cu ajutorul căruia militarii chinezi s-ar putea teleporta în spatele liniilor inamice!?”

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO