Informaţie aruncată pe Internet: cică americanii n-ar fi interesaţi de uraniul Iranului, ci de un aşa zis „hard disk” (HD) foarte vechi şi cristale, cu ajutorul cărora s-ar putea face un… computer cuantic extraordinar


Într-o postare de pe Facebook, aflăm că preşedintele american Donald Trump ar pregăti invazia terestră limitată asupra Iranului. Astfel, potrivit cotidianului „The New York Post”, Casa Albă studiază activ o misiune de tip comando în care forțele de elită – inclusiv Navy SEAL – ar lua cu asalt siturile nucleare iraniene, ar demonta minele și ar extrage fizic stocuri de materiale îmbogățite. Se presupune că trupele ar fi însărcinate cu confiscarea uraniului îmbogățit din instalațiile nucleare subterane.

Dar, un comentariu la această postare pe Internet produce rumoare în rândul internauţilor. Cică americanii nu îi interesează uraniul iranienilor, ci un hard disk (HD) foarte vechi şi cristale, cu ajutorul cărora s-ar putea face un… computer cuantic! Iar americanii (conform aceluiaşi comentariu), dacă nu vor putea intra în posesia lor, ar bombarda până ar putea distruge acest HD. Însă, dacă Iranul ar reuşi să-l activeze, omenirea n-ar mai depinde de energie si Internet!??

Am întrebat AI-ul de la Google dacă într-adevăr există vreo urmă de adevăr în această afirmaţie: „Deţin iranienii un vechi hard disk si cristale, cu ajutorul cărora s-ar putea crea un computer cuantic?” Răspunsul AI-ului a fost următorul:

* Nu, Iranul nu deține un dispozitiv miraculos bazat pe un hard disk vechi și cristale care să poată genera un computer cuantic real. Această idee amestecă o controversă militară reală din Iran (o farsă tehnologică) cu cercetări științifice legitime din fizică legate de stocarea datelor în cristale.

* În iunie 2023, armata iraniană a prezentat cu mare fast ceea ce a numit „primul produs al algoritmului de procesare cuantică”, menit să detecteze perturbările navale. În realitate, dispozitivul ținut în mână de oficiali a fost imediat identificat de experții tech ca fiind o placă de dezvoltare comercială de tip ZedBoard Zynq-7000, produsă de compania americană Digilent.

* Confuzia cu cristalele provine din studii reale de fizică la nivel mondial, unde cristalele sintetice dopate cu pământuri rare sunt testate pentru a crea „memorii cuantice” (stocarea stărilor cuantice fără ca acestea să se degradeze). Oameni de știință (inclusiv cercetători de origine iraniană din diaspora, precum Fazel Tafti de la Boston College) au studiat materiale cristaline complexe pentru a stabiliza biții cuantici. 

* Iranul încearcă într-adevăr să dezvolte infrastructură pentru tehnologii cuantice (anunțând laboratoare de comunicații cuantice în 2025), însă povestea cu hard disk-ul vechi și cristalele este doar un mit.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.