În timpul „războiului rece”, adică perioada cuprinsă între 1945 şi 1990, atunci când între SUA şi fosta URSS a existat o stare de conflict permanentă, americanii se temeau cel mai mult de „Mâna Moartă” sau „Perimetrul”, un sistem automat de lansare a armelor nucleare (cu ajutorul unui calculator / robot), în timpul unui război, fără a fi nevoie de o intervenţie umană. Iar acest sistem se pare că s-a reîntors în zilele noastre, fiind mai mortal ca niciodată.
Administrația Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din Tratatul privind forțele nucleare intermediare din 1987, care a eliminat rachetele americane și rusești cu rază scurtă și medie de acţiune. Donald Trump susține că Rusia a încălcat tratatul prin dezvoltarea și desfășurarea de noi rachete de croazieră interzise. Acest lucru a înfuriat Moscova, care crede că America, așa cum a făcut-o în timpul „războiului rece”, va desfășura din nou rachete nucleare în Europa. Rachetele nucleare cu rază scurtă/medie de acțiune, desfăşurate în Germania sau Polonia, ar putea ajunge chiar în inima Rusiei.
Viktor Yesin, care a comandat Forțele strategice de rachete din Rusia în anii 1990, a vorbit din nou despre „Perimetru” / „Mâna Moartă” în cadrul unui interviu recent acordat ziarului rusesc Zvezda. Yesin a spus că dacă Statele Unite vor începe să desfășoare rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, Rusia va lua în considerare adoptarea unei doctrine privind un atac nuclear preventiv. Dar el a mai adăugat: „Sistemul Perimetru funcționează, chiar a fost îmbunătățit. Dar atunci când va funcţiona, nu vom avea prea multe de făcut: putem lansa doar rachetele care vor supraviețui după primul atac al agresorului”.
„Perimetrul” este un sistem bazată pe frică. Teama că un atac american ar putea decapita conducerea rusă înainte ca ea să poată reacţiona. Teama că un lider rus își poate pierde cumpătul și nu mai poate da ordine…
Sursa (traducerea si adaptarea proprie): nationalinterest.org