Capitalismul, realitatea care ne împinge într-o vâltoare a consumului prin manipulare extremă


Capitalismul se referă la producţia, distribuţia şi consumul bunurilor. În forma sa pură, capitalismul este o realitate neutră şi care nu poate face niciun rău. Acest rău intervine în momentul în care producţia însăşi devine „raţiunea de a fi” a capitalismului, şi asta întrucât capitaliştii îşi riscă întreg capitalul lor într-o afacere, sperând să obţină un profit crescut din investiţia lor. Dar, să spunem că nici acest lucru nu este o aşteptare nerezonabilă. Însă, profitul implică creştere, ceea ce înseamnă că producţia trebuie întotdeauna să fie crescută. O producţie crescută necesită un consum înalt. Dar acest consum înalt duce la o expansiune continuă a economiei. Dacă întreg consumul va descreştere, producţia va scădea şi ea, rezultând şomaj şi, astfel, consum şi mai scăzut. Pe termen scurt, acest lucru n-ar fi atât de rău, dar, dacă totul durează prea mult, economia ar intra în recesiune şi într-o depresie gravă ca în anii 1930. Şi aici ar trebui făcută o observaţie foarte pertinentă: fără cel de-al doilea război mondial, economia lumii nu şi-ar fi revenit niciodată. Cum spunea foarte bine cineva: o criză economică majoră se rezolvă fie prin inflaţie, fie prin război.

Vance Packard în lucrarea sa celebră „Risipitorii” (1960) afirma la un moment dat că „Oamenilor trebuie să li se inducă sentimentul de a consuma din ce în ce mai mult, indiferent dacă au nevoie de bunuri sau nu, căci economia în expansiune o cere”.

Încă de la bun început vreau să se nu se confunde termenii de capitalism şi de liberă iniţiativă (antreprenoriat). Un tânăr care deţine un mic centru de copieri documente sau un centru de traduceri într-un oraş reprezintă definiţia clasică pentru liberă iniţiativă. Corporaţii gigant ca Metro sau Petrom-OMV reprezintă capitalism. Competiţia dintre indivizi sau grupuri de indivizi într-o societate este naturală şi din ea beneficiază societatea. Dar, în capitalismul clasic nu există competiţie în sensul în care o percep oamenii obişnuiţi. Există doar interese financiare uriaşe, iar oamenii obişnuiţi nu joacă niciun rol în existenţa acestor corporaţii – şi doar atunci când există doar „pierderi colaterale” (în cazul concedierilor colective, când afacerea nu mai merge atât de bine). Pentru capitalism, în acest caz, oamenii nu reprezintă decât nişte deşeuri…

Care e instrumentul principal de influenţare a consumului de către capitalism? Marketingul şi publicitatea. Despre publicitatea agresivă a scris încă din anul 1931, economistul Chamberlin, în perioada când ea se afla la începuturi:

„Cumpărătorul nu se poate apăra împotriva publicităţii agresive care pur şi simplu îl dezarmează (…) Publicitatea nu este una informativă, ci manipulativă”.

Voi încă mai credeţi în beneficiile capitalismului? De ce nu putem trăi după principiile filozofului Socrate care, aflându-se în piaţă şi văzând câte produse se pot găsi pe tarabă, ar fi exclamat: „Ce multe produse de care nu am nevoie pentru a fi fericit!” Dacă ar fi trăit Socrate în ziua de astăzi ar fi fost mai mult decât siderat văzând de o mie de ori mai multe produse nefolositoare…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock