Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, ruşine să-ţi fie!

6.455 vizualizari

Poate că titlul acestui articol e puţin nedrept, dar e total justificat pentru ceea ce am păţit. Cum am ajuns la această concluzie? De obicei, în cadrul acestui site, nu-mi prea place să povestesc întâmplările din viaţa personală, dar cred că în acest caz sunt nevoit s-o fac, dintr-un motiv foarte simplu: exprimă o stare de fapt caracteristică societăţii româneşti actuale.

Precum am mai spus şi alte dăţi, sunt pasionat de istoria oraşului meu natal, Iaşi. Totodată, îmi plac şi fotografiile vechi, aşa că, în ultima perioadă, am combinat cele două pasiuni, pentru a ieşi una cu adevărat frumoasă pentru sufletul meu: fotografii vechi din Iaşi. Am început încă de acum câţiva ani să strâng poze vechi din oraşul meu natal (pe hârtie fotografică sau în format electronic, poze scanate); fără laudă pot spune că în prezent deţin cea mai cuprinzătoare bază de date de poze din Iaşiul mai vechi de anul 1989. E fascinant să urmăreşti cum pe o stradă animată, plină de blocuri înalte şi magazine moderne, în urmă cu vreo 40 de ani nu se aflau decât nişte case şi un drum pietruit. E fascinant să urmăreşti această schimbare a locurilor de-a lungul timpului.

Acum o lună de zile, m-am dus să-mi fac permis la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Iaşi, pentru a avea acces la colecţia bibliotecii de poze din vechiul Iaşi. Cum nimic pe lumea asta nu-i gratis, am plătit 25 de lei permisul valabil pe 1 an. Din punctul meu de vedere, e o adevărată ticăloşie această taxă, pentru că eu consider că omului trebuie să i se dea acces gratuit la valorile culturale ale omenirii. În fine…Pentru această pasiune a mea, 25 de lei mi se par a fi chiar un mizilic.

Apoi, am intrat pe site-ul on-line al bibliotecii pentru a căuta materialele de care aveam nevoie (fotografii vechi din Iaşi). Site-ul e realizat bine, aşa că, din câteva clickuri am găsit ceea ce m-a interesat. Bucuros nevoie mare pentru descoperirea făcută, mă îndrept spre sala de Colecţii Speciale din cadrul bibliotecii, pentru a studia materialele găsite. Completez cererile de consultare a materialelor respective şi i le înmânez uneia din doamnele ce lucrau la sală.

– „Sărut mâna. Aş dori şi eu aceste materiale”, spun eu.
– „Ne pare rău, dar nu azi vă putem oferi aceste materiale, ci mâine”, îmi spuse doamna, după care reveni la birou. Probabil că o deranjam de la navigarea pe Internet. Nu i-am spus nimic altceva decât un sec „Mulţumesc, voi reveni mâine”.

Revin a doua zi. Materialele erau deja pregătite pentru mine şi mă aşteptau, aşa că, fericit, mă apuc să le studiez. Am cercetat mai întâi o colecţie de fotografii vechi din anul 1961. Dintre acele fotografii, am ales trei poze care aş fi dorit să fie scanate, pentru a le avea în format electronic. Am uitat să vă spun că această operaţiune de scanare costă 4 lei/fotografie + 1 leu inscripţionatul. Cum pentru hobby-ul meu aş face orice, nu mi s-a părut mult această sumă de bani.

– „Sărut mâna. Am consultat pozele respective şi aş dori şi eu să-mi scanaţi aceste 3 poze”, zic eu.
– „OK, vă scanez…dar pentru ce aveţi nevoie?”, mă întreaba curioasă bibliotecara.
– „Cum pentru ce am nevoie? Pentru mine!”, răspund eu mirat, dar şi puţin indignat pentru această întrebare.
– „Da, dar pentru ce vă trebuie?” insistă bibliotecara.
– „Ăsta-i un lucru care nu vă priveşte, nu vă supăraţi”, îi răspund eu scurt.
– „Păi nu vă putem scana decât dacă faceţi o cerere către doamna director”, îmi răspunse pe un ton aproape ameninţător bibliotecara.
– „Cere…cerere…cerere…ce fel de cerere”? răspund eu, aproape bâlbâindu-mă.
– „O cerere în care să arătaţi că nu veţi folosi aceste poze decât pentru uzul personal, si nu le veţi utiliza pentru publicarea de cărţi sau având alte scopuri materiale”.
– „Dar doamnă, sunt doar 3 poze cu nişte biete clădiri!”, ridic eu vocea cu o indignare apăsată de această dată. „Doar nu-s hărţi ale unor comori, tratate secrete sau documente ce aparţin serviciilor secrete! Şi, în plus, ce carte pot publica eu cu 3 poze!?”
– „Nu ştiu, dom’le!”, răspunse nervoasă bibliotecara. „Faceţi vă rog cererea, dacă vreţi să vă scanez aceste 3 fotografii”. Şi pleacă, întorcându-mi fundul.

OKKKKK…! În ziua respectivă ajung acasă şi îi fac o cerere doamnei directoare, în care explic că pozele acelea sunt pentru colecţia mea personală şi că în total nu doresc decât vreo 15 fotografii scanate (din toate materialele comandate). Ideea e alta: biblioteca e un organ public şi nimeni nu poate interzice accesul cuiva la colecţiile ei. În plus, ce te interesează pe tine, ca bibliotecă, ce fac eu cu aceste fotografii? Vând pozele ruşilor sau americanilor? Fac contrabandă cu fotografii!? Mă îmbogăţesc cu cele 15 poze pe care doresc să le am în colecţia mea!? Şi dacă vreau să arăt aceste poze şi unui prieten de-al meu, ce se întâmplă? Mă arestează? Dar dacă doresc să arăt fotografiile la 10 oameni şi nu le păstrez ca egoistul doar pentru mine? Mă decapitează? Mă arde pe rug!? Nu de alta, dar vreau să ştiu şi eu ce infracţiuni grave comit…

A treia zi, îi duc cererea, îmi dă fotografiile scanate pe un CD şi mai comand încă 9 fotografii dintr-un alt material. A patra zi, după ce-am luat şi restul de 9 fotografii pe cel de-al doilea CD (şi am dat 39 de lei pe el), m-am uitat pe ele pe calculatorul de acasă…Şi, surpriză! Pozele erau scanate la o mizerabilă rezoluţie de 400 x 300 de pixeli, ceea ce înseamnă că aproape nu se cunoaşte nimic din ele! Pentru cei necunoscători, le precizez faptul că o fotografie clasică scanată este de la 2.500 x 2.000 pixeli rezoluţie în sus. Într-un cuvânt, blibliotecarii şi-au bătut joc de mine. Dar de ce să-i oferim domnului Lovendal fotografii cu rezoluţii mari…îi oferim poze cu rezoluţii foarte mici, din care să nu înţeleagă nimic din ele, ca să-l învăţăm altădată să nu mai scaneze poze din cadrul bibliotecii noastre, ce le vom păstra pe veci în ungherele noastre. Dacă domnul Lovendal se apucă să facă bişniţă cu aceste fotografii pe la colţul străzii!?

Redevenind serios, mai atât de spus: cine vrea să cunoască istoria oraşului Iaşi nu poate s-o facă din cauza unor funcţionari publici, plătiţi din banii statului (deci şi ai mei) şi care-şi înţeleg greşit misiunea pe care o au. În general, cine vrea să aprofundeze cultura se va izbi de dispreţul celor care lucrează în acest domeniu. De aceea, încă o dată, ruşine Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi!

Update! Atunci când cineva va mai căuta pe Google „Biblioteca Centrala Universitara Iasi”, pe prima pagina va apărea şi articolul meu, care deja s-a indexat foarte repede la căutări. Ce „imagine frumoasă” le-am făcut…Nu-i nimic, cu cât ştiu mai mulţi acest lucru, cu atât e mai bine.