Atlantida a fost distrusă de o gigantică explozie nucleară? Papirusul misterios de la St. Petersburg…


Mult timp s-a crezut că istoria continentului Atlantida nu a fost decât un mit construit de către filozoful grec Platon, pentru a-şi expune mai clar ideile sale filozofice despre naştere, evoluţie şi sfârşitul societăţilor omeneşti. Cu toate acestea, o impresionantă serie de alte tradiţii demonstrează că povestea lui Platon a corespuns unei realităţi.

La celebrul Muzeu Ermitage din St. Petersburg există un papirus datând din a XII-a dinastie egipteană, care descrie scufundarea Insulei Şarpelui, care nu este alta decât Atlantida: o stea a căzut din cer şi focul său a pârjolit totul. „Toţi au fost arşi, dar eu mi-am salvat viaţa. Dar când am văzut muntele de leşuri din jurul meu, aproape că am murit şi eu de supărare”. Căderea stelei a fost interpretată de către cercetători drept o cădere antediluviană a unui meteorit pe Pământ.

Dacă ne întoarcem privirea spre partea americană a Oceanului Atlantic, vom găsi şi acolo dovezi la fel de interesante. Iată un exemplu edificator: un trib de indieni albi, numiţi Parias, trăieşte încă din vremuri străvechi în Venezuela, într-un sat care se numeşte Atlan. Locuitorii săi păstrează tradiţia unui dezastru care le distruge ţara de baştină, o insulă vastă din Oceanul Atlantic.

Dosarul complet al Atlantidei constituie de fapt o bibliotecă imensă. Mai multe organizaţii iniţiatice au în arhivele lor secrete documente care permit nu numai confirmarea povestirii lui Platon, dar aduc şi informaţii suplimentare. De pildă, s-au descoperit probe uluitoare despre extraordinarul nivel atins de tehnologia atlanţilor. Printre altele, ei posedau obiecte zburătoare perfecţionate, submarine, vehicule care se deplasau pe pernă de aer, plutind uşor deasupra Pământului. Atlanţii cunoşteau şi secretul dezintegrării materiei: este foarte posibil ca groaznicul cataclism care a distrus Atlantida să nu fi fost o stea căzătoare, ci rezultatul unei gigantice explozii nucleare. Cert este că au existat supravieţuitori şi ei s-au refugiat pe diferite puncte ale globului, din Europa şi Africa, şi până pe coastele continentului american.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO