Astronauţii care au fost pe Lună, prinşi cu mâţa-n sac! Cică ei n-au văzut nicio stea de pe Lună…

Într-o carte din anul 1970 „Prima misiune pe Lună: o călătorie cu Neil Armstrong, Michael Collins, Edwin E. Aldrin, Jr.,” de Gene Farmer şi Dora Hamblin, putem citi următoarele:

„Slujba lui Collin era aceea de a asigura navigaţia stelară. El a comandat nava spaţială Apollo 11 şi i-a condus pe astronauţi acasă (…) Buzz Aldrin a vrut să adauge câteva cuvinte: „Stelele sunt, aşa cum spune şi Jim Lovell, cele mai bune prietene. Ele stau acolo şi te poţi lua după ele, ştiind astfel unde te afli. Pentru navigarea sondei spaţiale ne-am folosit de 37 de stele, plus Pământul, Soarele şi Luna. Nu ne-am folosit de Venus, ci de stele ca Polaris, Rigel, Capella, Canopus, Sirius, Antares, Vega, Arcturus, Altair şi de una mai mare, Fomalhaut, care e mai puţin cunoscută. Vedeam stelele şi le marcam poziţia; computerul calcula apoi altitudinea navei”.

Foarte interesant, dar ziaristul Patrick Moore i-a întrebat pe astronauţii care pretind că au aselenizat în 1969, în cadrul unui alt interviu ce av avut loc mult mai târziu, următoarea întrebare directă: „Când v-aţi uitat sus pe cer, puteaţi vedea stelele şi coroana Soarelui (n.t. un mic inel de lumină în jurul Soarelui), în ciuda strălucirii de pe suprafaţa Lunii?” Iată ce au răspuns astronauţii:  „Nu, n-am văzut nicio stea, atât timp cât ne aflam pe Lună”. Acest lucru n-ar fi putut fi efectul strălucirii de pe suprafaţa Lunii, din moment ce astronautul Collins (faţă de ceilalţi doi, Armstrong şi Aldrin) nu se află pe Lună, şi nici nu purta vreun vizor.

Toate stelele din jurul Soarelui, chiar şi cele din apropierea sa, sunt vizibile şi strălucitoare. Puteţi verifica acest lucru dacă vă alegeţi un moment din zi când planeta Venus se află deasupra orizontului şi vă acoperiţi un ochi cu palma mâinii de strălucitorul glob solar (niciodată să priviţi Soarele direct decât doar la apus sau răsărit) şi atunci veţi putea observa foarte uşor planeta Venus ziua în amiaza mare.

În ceea ce-i priveşte pe astronauţi, aceştia dacă s-ar fi uitat în orice direcţie, alta decât Soarele, ar fi putut vedea foarte uşor stelele. Ar fi fost imposibil să nu le poată observa…doar dacă erau orbi! Sau dacă nu ne-au spus adevărul unde se aflau ei în anul 1969. Vizoarele pe care Armstrong şi Aldrin le purtau n-ar fi putut fi atât de întunecate încât stelele să fie invizibile, din moment ce astronauţii puteau vedea, fără dificultate, umbrelele modulului de aterizare. În plus, nici Collins pare să nu-şi fi amintit că a văzut vreo stea, deşi în interviul din 1970 se lăudau că aceste stele îi ajutau foarte mult în navigaţie. Era un om orb!? Privea doar Soarele în faţă!? Sau şi-au amintit astronauţii de criticii teoriei conspiraţiei care susţin că nu a avut loc vreo aselenizare şi care reproşau, printre altele, lipsa stelelor din fotografiile de pe Lună?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.