Experienţa “extraterestră” a unui copil: a văzut 3 fiinţe îmbrăcate în costum de scafandru, care au coborât dintr-o farfurie zburătoare! “Se mişcau foarte încet, ca astronauţii americani pe Lună”

0
6 vizualizari

Un martor născut în anul 1931, vorbeşte de experienţa sa uluitoare de care a avut parte atunci când avea 7 ani. Iată relatarea sa (ar fi bine să o citiţi până la capăt, căci veţi afla lucruri foarte interesante, vă garantez…). Eu am făcut doar o selecţie:

* Aveam grijă de câteva dintre vacile rudelor mele. În acea călduroasă zi de vară, la amiază, am plecat din sat spre o pădure apropiată. Cunoşteam foarte bine locul şi ştiam că vacile puteau să pască în voie pe păşunile acelea. Pe deasupra, foarte aproape de pădure se naşte un izvor cu apă rece şi limpede. Am intrat în pădurice şi m-am aşezat între copaci, în timp ce vacile păşteau într-o zănoagă. Atunci a început să se audă un bâzâit asurzitor. Am privit cerul şi am descoperit o scânteiere în azur…

* Era un aparat rotund, care emana luciri argintii. Coborî foarte aproape de marginea păduricii şi se aşeză pe sol. M-am refugiat după un copac şi am început să spionez. Era un aparat rotund, cu un diametru de 15-20 de metri şi cu o cupolă mică deasupra. La mijlocul fuselajului, care strălucea în soare ca aluminiul, am văzut, de asemenea, două ferestre rotunde, ca hublourile vapoarelor.

* Şi, deodată, s-a deschis o uşă, în lateral, atunci când ajungi în dreptul celulei foloelectrice. Odată cu deschiderea uşii a apărut o rampă, lunga de doi metri. Abia trecuseră câteva secunde, când în uşă s-a ivit un “om”. Apoi a ieşit un al doilea şi, la urmă, un al treilea. În vreme ce primii doi au coborât pe rampă şi s-au îndepărtat la cinci, zece metri de navă, al treilea, care era puţin mai scund decât ceilalţi, a rămas în prag.

* Primii doi au coborât rampa şi au început să ridice de jos ceva… N-aş putea să vă spun dacă pământ sau plante. Unul s-a lăsat pe genunchi, de asta sunt sigur. Avea ceva în mâini. Poate un sac.

* Am continuat să privesc din umbră şi, mânat probabil de curiozitatea copilărească, am încercat să mă apropii de ciudaţii piloţi. N-am înaintat nici cinci metri când cel rămas în uşă mi-a trimis o fulgerare care aproape m-a făcut să cad pe spate. M-am speriat şi m-am întors la copaci. “Oamenii” şi-au continuat treaba, vorbind între ei, dar cu cuvinte pe care nu le înţelegeam.

* După 10 sau 15 minute, cei care coborâseră din aparat au terminat de umplut sacul, sau ce-o fi fost acela şi s-au întors la navă. Îmi amintesc că mergeau foarte încet, cu dificultate. Era la fel ca mersul astronauţilor americani pe suprafaţa Lunii. Mi-amintesc chiar că, în timp ce umpleau sacul, parcă se mişcau cu încetinitorul.

* “Oamenii” au intrat şi cel care rămăsese în uşă i-a urmat. Dar, înainte de a trece pragul, cel care mă orbise cu lumina aceea puternică a ridicat braţul şi m-a salutat. A fost salutul obişnuit al cuiva care pleacă…

* Cei trei erau îmbrăcaţi la fel. Aveau un fel de scafandru sau costum aproape pătrat, cu o mică antenă deasupra capului. Hainele păreau să fie făcute dintr-o singură bucată şi culoarea lor era ca aceea a argintului, dar ceva mai întunecată. Pantalonii erau vârâţi în cizme, la înălţimea tibiei. Semănau oarecum cu pantalonii bufanţi, dar erau mai puţin umflaţi.

* Ochii apăreau în interiorul unor orificii, aşa că n-am reuşit să le stabilesc forma sau culoarea. Ei purtau un fel de mască şi asta le ascundea trăsăturile.