Cum a ajuns Dumnezeu să-i „înşele” pe oameni, „falsificând” momentul creaţiei

4.053 vizualizari

Toţi creştinii cred în Dumnezeu ca într-un Creator atotputernic. Aşadar oare nu ar fi putut Dumnezeu să aducă pur şi simplu totul la fiinţă dintr-odată, de exemplu într-o perioadă de şase zile, acum vreo 6.000 de ani (aşa cum e scris în Biblie), dar să le dea tuturor lucrurilor aparenţa unei vechimi mari? Această întrebare e pusă cu cea mai bună dintre intenţii, deoarece scopul ei este lăudabil, anume cel de a sublinia puterea şi măreţia lui Dumnezeu în creaţia lui.

Gosse, un creştin înfocat

Cei care au în minte această întrebare se află într-o companie aleasă. Philip Henry Gosse (1810-1888), inventatorul cuvântului „acvariu”, a fost unul dintre cei mai citiţi naturalişti ai epocii victoriene. A corespondat, de asemenea, cu Darwin, răspunzând la întrebările acestuia despre detaliile exacte ale comportamentului porumbeilor, în vremea când Darwin scria „Originea speciilor”. Gosse era şi un creştin convins.

În vreme ce Darwin pregătea „Originea speciilor” pentru publicare, Gosse lucra la un alt tip de carte, singura lui carte care a fost un eşec total, deşi acum este menţionat frecvent pentru ea şi reprezintă şi motivul pentru care Gosse este pomenit în acest context. Philip, un credincios convins în fixitatea speciilor, credea cu mult optimism că a găsit o teorie care împăca „afirmaţiile Scripturii şi deducţiile geologice”. Se intitula Omphalos, cuvântul grecesc pentru „buric”, deoarece tema centrală a cărţii era întrebarea: „Avea Adam buric?” Gosse nu credea (în ciuda afirmaţiilor mai târzii ale fiului său) că creaţia ar fi avut loc literalmente în şase zile, preferând, în schimb, o interpretare a Genezei care opta pentru perioade mai lungi de timp. Credea totuşi că fiecare specie, inclusiv cea umană, fusese creată separat de Dumnezeu, un punct de vedere îmbrăţişat de majoritatea colegilor săi savanţi (să nu uităm că lucrarea lui Gosse a fost scrisă înainte de 1859, când a apărut „Originea speciilor” a lui Darwin).

Gosse

Timpul este ciclic, nu liniar…

Interpretarea pe care a dat-o Gosse credinţei lui în fixitatea speciilor şi o lectură literală a primelor capitole ale Genezei era întru totul fantezistă. În mod ironic, poziţia sa l-a făcut să adopte o perspectivă non-lineară a timpului, în contrast cu viziunea larg acceptată că învăţătura Bibliei cultivă înţelegerea unui univers cu un început şi un sfârşit, unite printr-o „linie a timpului” acţiunilor lui Dumnezeu. În schimb, Gosse a încercat să argumenteze că toate procesele naturii sunt circulare: „…când Dumnezeu cel Atotputernic şi-a propus să creeze un anumit organism, cursul acelui organism era prezent în gândul său, ca un cerc ce evoluează permanent, fără început şi fără sfârşit.” Prin urmare, întregul creaţiei, completă în diversitatea ei biologică, există în mintea lui Dumnezeu care îşi actualizează creaţia prin divinul fiat într-un anumit moment istoric. În dramaticul moment al creaţiei, scria Gosse, „lumea a căpătat instantaneu aparenţa structurală a unei planete pe care viaţa exista demult”. Fericitul ciclu al creaţiei este nevăzut până la sunetul fluierului, când apare complet, cu inele în trunchiurile copacilor, cu ţestoase cu lamele pe carapace şi cu buricele oamenilor.

Creştinii, înfuriaţi, întrucât Gosse îl face pe Dumnezeu impostor

Cel mai caritabil cuvânt pe care l-au putut găsi criticii contemporani pentru scrierea Omphalos a fost „ingenioasă”. Mult mai tipic a fost comentariul din „Westminster Review” că teoria lui Gosse era „prea monstruoasă ca să fie crezută”. Şi reacţiile prietenilor săi creştini au fost viguroase. Un bun prieten al lui Gosse, clericul anglican Charles Kingsley, a subliniat ideea destul de evidentă că toată această teorie fantastică îl făcea pe Dumnezeu să pară un impostor la scară mare. („Îl faci pe Dumnezeu să spună o minciună”, scria Kingsley.) Îngrijorat pentru credinţa copiilor săi, dacă ar fi citit un astfel de material, Kingsley mai comenta: „Nici pentru o mie de lire nu aş pune cartea ta în mâinile copiilor mei”; probabil nu era tocmai răspunsul la care spera Philip, dat fiind că intenţia cărţii sale era aceea de a apăra credinţa biblică împotriva scepticilor!

Cartea lui Gosse, un dezastru

Cartea lui Gosse nu s-a vândut niciodată bine şi cea mai mare parte a exemplarelor tipărite a fost distrusă. După acest dezastru, Gosse a revenit la scrierea de articole ştiinţifice, iar Omphalos nu i-a afectat cu adevărat cariera la vremea respectivă. Dar amintirea lui a rămas ca un avertisment ca să ne determine să ne gândim bine la implicaţiile unor afirmaţii pripite făcute cu cele mai bune intenţii, dar care sunt rău concepute atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi teologic.

Dumnezeu nu-i poate înşela pe oameni

Kingsley avea, cu siguranţă, dreptate obiectând împotriva lui Gosse că, dacă Dumnezeu a făcut ca totul să pară de o vechime remarcabilă, totul completat cu inele de copaci, nuclee de gheaţă, fosile şi straturi ordonate de roci sedimentare şi fosile genetice în genomurile noastre, dar având în realitate numai câteva mii de ani, atunci Dumnezeu este un impostor la scară mare. De parcă Dumnezeu l-a creat pe Adam instantaneu „cu certificat de naştere, album foto de familie şi primul dinte păstrat ca amintire. Totuşi din Scriptură, cei care sunt creştini cred într-un Dumnezeu care este „tăria, desăvârşite sunt lucrurile lui, căci toate căile lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru el nedreptate, drept şi adevărat este el” (Deuteronom 32,4), iar „Dumnezeu nu este ca omul, ca să mintă” (Numeri 23,19).

Ideea că Dumnezeu îi înşală pe oameni creând lucruri care par mai vechi, când în realitate nu sunt, este dăunătoare pentru înţelegerea biblică a fidelităţii, credincioşiei lui Dumnezeu şi subversivă pentru întregul demers ştiinţific. Căci, dacă Dumnezeu poate înşela într-un anumit aspect, oare n-ar putea înşela în privinţa oricărui aspect al ordinii create?