Pe 3 decembrie 2010, preşedintele american Obama face o vizită surpriză în Afghanistan (Washington Post.com). Pe 6 şi pe 7 decembrie 2010 e rândul prim-ministrului britanic David Cameron să viziteze acelaşi Afghanistan (ukforcesafghanistan). Între 4 şi 7 decembrie 2010, preşedintele francez vizitează India (The Daily Star), dar pe 8 decembrie a fost dus şi el în Afghanistan de un avion de război american. Pe 18 decembrie 2010, cancelarul german Angela Merkel vizitează şi ea Afghanistanul, într-o vizită neanunţată (The Hindu). Patru lideri puternici ai lumii vizitează aceeaşi ţară în circa 2 săptămâni. Coincidenţă!? Greu de crezut.
Conform unui raport al serviciului secret rus de externe (raport confidenţial care se pare că a scăpat şi pe Internet) vizita neaşteptată al celor mai puternici lideri ai lumii în Afghanistan din decembrie 2010 s-ar datora descoperirii de către militarii americani a unei „Vimana”, prinsă într-un „puţ al timpului” – cauzând deja dispariţia a cel puţin 8 soldaţi americani care încercau s-o scoată dintr-o peşteră din Afghanistan, unde se afla ascunsă de cel puţin 5.000 de ani.
Pentru cei care nu cunosc, conform străvechiului poem epic indian Mahabharata, Vimana este „trăsura zeilor”, un obiect zburător prevăzut cu patru roţi puternice. Atunci când este activat, Vimana produce o lumină extrem de puternică, care atunci când este focusată pe orice ţintă, o distruge instantaneu. Cât priveşte acest aşa-zis „puţ al timpului” în care se află învelit Vimana, acesta pare a fi un câmp gravitaţional electromagnetic, postulat de către Einstein şi care se pare că ar fi fost activat în anul 1943, cu ocazia celebrului experiment Philadelphia (citeşte mai multe AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/experimentul-philadelphia-sau-miraj-cel-mai-celebru-experiment-de-teleportare/). În timpul experimentului Philadelphia se pare că au dispărut militarii participanţi la acest exerciţiu ştiinţific, la fel cum se pare că au dispărut şi cei 8 soldaţi din Afghanistan.
Se pare că odată cu această Vimana, au mai fost descoperite şi o serie de scrieri străvechi care se pare că au aparţinut lui Zoroastru, creatorul celebrei religii denumită zoroastrism.
P.S. Ştiu că această ştire pare a fi incredibilă sau SF; eu doar mi-am făcut datoria şi am prezentat-o întrucât e mai puţin cunoscută. Rămâne la aprecierea voastră dacă s-o credeţi sau nu.