Experimentul Philadelphia sau Miraj: cel mai celebru experiment de teleportare

Ideea de la care s-a plecat în realizarea experimentului „Miraj”, l-a constituit aprofundarea cercetărilor dezvoltate de dr. Francis Bitter, referitoare la tehnica demagnetizării navelor, ca o contramăsură în faţa minelor magnetice extrem de periculoase, inventate de germani în anii 1930. Experimentul „Miraj”, cunoscut mai ales sub numele de Experimentul „Philadelphia”, a fost o experienţă secretă efectuată de Marina SUA în 1943, cu scopul de a testa efectul unui câmp magnetic puternic asupra unei nave de suprafaţă. Acest câmp foarte puternic era obţinut cu ajutorul unor generatoare magnetice, pulsatoare şi nepulsatoare, iar rezultatele au fost pe cât de uluitoare, pe atât de importante, dar cu efecte ulterioare nefaste pentru echipaj.

Câmpul magnetic a determinat teleportarea unei nave de război

Conform afirmaţiilor făcute de unii martori oculari, câmpul de forţă a acţionat într-o zonă de formă sferoidală alungită, care se întindea pe o rază de peste 100 de metri în jurul navei. Orice persoană din interiorul acestui câmp avea o formă vagă, nelămurită, iar din afara sferei nu se putea vedea decât forma bine conturată a carenei vasului în apă, bineînţeles cu condiţia să fie suficient de aproape de linia câmpului. Conform unor mărturii, nava experimentală a dispărut de la docul din Philadelphia şi după câteva minute a apărut în alt doc, din Norfolk, Newport Mews, în regiunea Portsmouth. Ulterior, nava a dispărut din Norfolk şi s-a reîntors în portul Philadelphia, în numai câteva minute.

Participanţii la experimentul Philadelphia au fost vătămaţi psihic

În timpul experimentului, pe măsură ce intensitatea câmpului creştea, unii membri ai echipajului au început să dispară şi nu puteau fi detectaţi decât pe cale tactilă. Ca să devină din nou vizibili, trebuia folosită efectiv o tehnică improvizată de atingere cu mâinile. Alţi membri ai echipajului au fost smulşi din spaţiul tridimensional şi nu au mai putut fi detectaţi şi aduşi la normal decât cu ajutorul unui aparat electronic special. Ulterior, cei mai mulţi dintre participanţii direcţi la experimente au fost internaţi sau au murit. Deşi, în general, capacitatea lor psihică s-a ascuţit, oamenii au fost vătămaţi de efectele transmutării, dispărând şi reapărând temporar, fie acasă, fie mergând pe stradă, ori stând în baruri sau restaurante, spre consternarea celor din jur.

Legenda a pornit de la primirea unei scrisori de către astrofizicianul Jessup

Conform afirmaţiilor făcute de William Moore şi Charles Berlitz în lucrarea Experimentul Philadelphia-Proiectul Invizibilitate, începutul dezvăluirilor cu privire la experimentele efectuate de Marina SUA îl poate constitui data de 13 ianuarie 1956, moment în care astrofizicianul dr. Morris Ketchum Jessup a primit prima dintr-o serie de scrisori ciudate, semnate de un anume Carlos Miguel Allende, în care acesta îi cerea lui Jessup să insiste pe lângă autorităţi, pentru a determina continuarea cercetărilor referitoare la teoria câmpului unitar al lui Einstein. Allen insista asupra faptului că Einstein era mai interesat de filosofie decât de matematică şi afirma că dr. Franklin Reno (pseudonim) a verificat teoria lui Einstein în scopuri imediate şi că rezultatele au fost folosite în practică. Conform afirmaţiilor lui Allen, un distrugător, care se afla pe mare cu tot echipajul său, a fost făcut invizibil:

Nava, învăluită într-un nor de ceaţă verzuie

„Nava era DE 173. Dr. Einstein a supervizat o parte a experimentului… Ştiţi, de fapt, eu am băgat mâna în acest unic câmp de forţe care se desfăşura, puternic, în sens invers acelor de ceasornic, în jurul micului vas experimental. Am simţit rezistenţa opusă de acel câmp de forţe braţului meu şi mâinii mele întinse în curentul lui zumzăitor-rezistent-motric. Am privit cum aerul din jurul navei devine încetişor mai întunecat decât restul. După câteva minute s-a ivit un nor de ceaţă verzuie, formată cred din particule atomice, iar nava a devenit invizibilă pentru ochii omeneşti.

Cu toate acestea, forma precisă a chilei şi a carenei era desenată precis în apa oceanului, ca şi cum acel vas şi nava mea ar fi plutit bord lângă bord. Da, astăzi pot să spun toate acestea, dar atunci cui i-ar fi păsat? … Încercând să descriu sunetele produse de câmpul de forţe, în vreme ce înconjura DE 173… a început ca un bâzăit, a crescut rapid în intensitate, ajungând un zumzăit puternic, ca un torent năvalnic. Câmpul avea un strat de electricitate pură în jurul lui, pe măsură ce se desfăşura. Acest curent era destul de puternic pentru a mă face să-mi pierd echilibrul şi, dacă aş fi fost în întregime în interiorul acelui câmp de forţe, cu siguranţă m-ar fi doborât… pe puntea vasului meu. Dar aşa cum a fost, corpul meu nu a fost în întregime în interiorul acelui câmp de forţe, atunci când el a atins densitatea de curent maximă, repet, densitatea, aşa că nu am fost doborât, ci numai mâna mi-a fost împinsă înapoi de curentul câmpului”.

Aceasta scrisoare l-a mirat foarte tare pe Jessup, cu atât mai mult cu cât ea fusese trimisă din Texas, deşi adresa era din Pennsylvania. După cum se observă, descrierea fenomenelor se aseamănă într-o mare măsură cu cele făcute de supravieţuitorii sau martorii dispariţiilor din Triunghiul Bermudelor. Mai mult, conform unor informaţii culese în timpul investigaţiilor, se pare că a existat un individ, care a participat direct la experiment şi care a urcat chiar la bordul navei în cauză, unde a dus o misterioasă cutie neagră.

Marina americană şi OZN-urile

Ulterior, Jessup a fost chemat la Oficiul pentru Cercetări Navale din Washington, unde spre marea sa surprindere, un ofiţer i-a înmânat o copie a propriei sale lucrări: The case for the UFO-s, informându-l în acelaşi timp că volumul a fost dedicat amiralului N. Furth, şeful Oficiului de Cercetări Navale. Când Jessup a deschis cartea, a observat că cineva făcuse o adnotare amănunţită a studiului său despre OZN-uri: trei grafii diferite au fost atribuite convenţional unor indivizi numiţi simbolic „A”, „B” şi „Jemi”. Deşi nu trebuie exclusă posibilitatea ca adnotările să fi fost făcute de trei indivizi care au pus la cale cea mai elaborată şi fără sens păcăleală din istorie, cea mai plauzibilă explicaţie ar fi aceea că notaţiile au fost făcute de trei indivizi care sunt membri ai unei civilizaţii pământene mai vechi, cu depline cunoştinţe despre originea OZN-urilor şi despre anumite realităţi ştiinţifice remarcabile. Cei trei necunoscuţi sunt adesea aroganţi şi nu prea fac eforturi să-şi stăpânească ironia faţă de „homo sapiens”.

După o rapidă evaluare a conţinutului, dr. Jessup a recunoscut aceeaşi ortografie ciudată, folosirea majusculelor şi a punctuaţiei caracteristice misteriosului său corespondent, Carl Allen. Oficiul de Cercetări Navale i-a solicitat lui Jessup cele două scrisori de la Allen, care împreună cu copia adnotată a volumului au fost reproduse pentru a fi studiate de către cercetătorii Marinei.

Civilizaţiile extraterestre vorbesc despre experimentul Philadelphia

Jessup şi-a început prima parte din The case for the UFO-s prin a observa că, la 24 iunie 1947, au fost semnalate câteva farfurii zburătoare lângă Mount Rainier. Referitor la aceasta, notele enigmatice fac referire la două tipuri de fiinţe care au cucerit spaţiul: L-M par să fie prietenoşi sau indiferenţi faţă de pământeni, în vreme ce S-M sunt ostili. Deşi aparent este vorba de două civilizaţii celeste, nu este exclus să fie vorba de două civilizaţii isospaţiale dezvoltate ale Terrei. Allen şi comentatorii misterioşi par a fi entităţi L, ori par a privi entităţile L mai favorabil decât pe entităţile S:

„B”: „Nu-ţi face griji, Jemi, acelea erau nave L-M, nu oameni S. Sunt un tip îmbunătăţit şi erau numai într-un zbor de antrenament. Din cauza asta, conducătorul lor a interconectat câmpurile de forţă, pentru a-i învăţa telecontrolul orizontal fără a provoca o oprire din cauza fricii”.

„B”: „Sunt de acord că un câmp de forţă poate să facă un om să zboare, deoarece am văzut aşa ceva şi cunosc şi cauza acestui zbor. În 1951, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Paris au demonstrat acest lucru „.

„A”: „Experienţele cu câmpul magnetic ale Marinei SUA din octombrie 1943, au făcut invizibile nava şi echipajul. Rezultate înspăimântătoare. Foarte alarmante…Din fericire, cercetările au fost oprite!”

Într-o introducere la studiul făcut de Oficiul de Cercetări Navale referitor la scrisorile Allen şi la textul adnotat al cărţii lui Jessup, un investigator remarca un mare număr de termeni, ca: nava-mamă, nava-casă, nava-morţii, Marea Arcă, marele bombardament, Marea întoarcere, câmp de forţă, îngheţuri profunde, clădiri submarine, repere spaţiale, nave-cercetaş, câmpuri magnetice şi gravitaţionale, straturi de diamant, raze cosmice, exploratori submarini, intarsii, telepatie, înveliş incandescent, puncte nodale, vortice, reţea magnetică etc. De asemenea, cei trei se referă în cuprinsul adnotărilor la originea unor uragane şi nori ciudaţi, a unor obiecte căzute din cer, urme stranii şi alte lucruri care nu au fost explicate încă…

Moartea misterioasă a dr. Jessup

În dimineaţa zilei de 20 aprilie 1959, dr. Jessup a fost găsit mort în maşina sa, la Dade County Park, Florida. Poliţiştii care au anchetat cazul au prezentat decesul ca pe o sinucidere: un furtun fusese ataşat la ţeava de eşapament şi strecurat în interiorul maşinii. Martorii susţineau însă că, în momentul în care a fost descoperit, acesta mai era încă în viaţă şi mai putea fi salvat, aşa încât unii consideră că el a fost lăsat să moară.

Rezonanţa magnetică din experimentul Philadelphia echivalează cu dispariţia temporară din dimensiunea noastră

Investigaţii asupra proiectului „Miraj” au fost realizate şi de dr. Manson Valentine , oceanograf, zoolog, arheolog, care, de altfel, coresponda pe aceasta temă cu Jessup. Din discuţiile celor doi, Valentine îşi aminteşte că Jessup i-a spus că pentru realizarea experimentului s-au folosit generatoare magnetice de tip naval, cunoscute sub numele de demagnetizoare, aduse la frecvenţa de rezonanţă pentru a crea un imens câmp magnetic în jurul navei: „Experimentul este foarte interesant, dar îngrozitor de periculos, pentru că este mult prea greu de suportat de către oamenii implicaţi. Folosirea rezonanţei magnetice este echivalentă cu dispariţia temporară din dimensiunile noastre şi tinde să scape de sub control. De fapt, este echivalentul transferului materiei la un alt nivel sau dimensiune şi poate reprezenta o adevărată achiziţie dimensională, dacă vom învăţa să o stăpânim „.

Cine au participat la experiment?

Din păcate, puternicele câmpuri magnetice ce sunt create în zonele de tranzit influenţează în mod negativ corpurile subtile ale fiinţei umane, care se dezvoltă în mod forţat, căpătând însuşiri aparent paranormale (cum ar fi, de exemplu, posibilitatea de materializare şi de dematerializare a corpului fizic), dar într-un mod ce nu poate fi controlat.
Dintre participanţii la experiment mai pot fi amintiţi: dr. Albert Einstein, fizician; dr. Bertrand Russel; prof. Rudolph Ladenburg; dr. John von Neumann, matematician şi pionier în domeniul computerelor; dr. Albrecht; Robert Harrington Kent, fizician, inventatorul cronografului solenoidal; Thomas Townsend Brown, fizician, cercetător în domeniul antigravitaţiei. Experimentele au fost reluate în anul 1983, sub numele de cod Phoenix, şi au avut un succes mai mare decât se anticipase anterior, fiind realizate fenomene de teleportare în spaţiu-timp ale unor nave ale marinei militare americane.

Spre deosebire de efectele generate cu ajutorul tehnologiei dezvoltate de civilizaţia noastră, există o serie de fenomene naturale spontane, caracteristice porţilor hiperspaţiale, ce permit accesul către alte lumi paralele şi care se produc cu o anumită ciclicitate, în 12 zone uniform răspândite în jurul Terrei. Dintre acestea, cel mai cunoscut este, fără îndoială, celebrul Triunghi al Bermudelor.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.