Miturile şi legendele multor civilizaţii străvechi consideră apariţia anumitor păsări ca prevestitori ai morţii. Potrivit Scrierilor din Roma ale lui Plutarh, asasinarea lui Iulius Cezar a fost precedată de semne şi prevestiri de rău augur, printre acestea numărându-se cucuveaua cu ţipăt jalnic care s-a ivit în piaţa principală a oraşului.
Asemenea incidente au loc în mod regulat în cazul episcopiei engleze See of Salisbury. Dacă se poate da crezare relatărilor din evul mediu, păsări albe uriaşe, de o specie deloc asemănătoare cu oricare alta dintre cele britanice indigene, au fost deseori văzute bântuind deasupra regiunii înainte de ultimele zile ale episcopului local. Prima apariţie a vestitorilor albi de la Salisbury a avut loc în 1414, când un stol de astfel de făpturi a coborât pe acoperişul catedralei pentru a marca trecerea spre veşnică odihnă a conducătorului bisericii locale. De atunci au fost văzute de multe ori, inclusiv în două ocazii din secolul XX.
Relatarea cea mai convingătoare este cea a domnişoarei Edith Oliver, o celibatară în vârstă, care se înapoia acasă după repetiţia sa de la cor, în dimineaţa zilei de 15 august 1911, ziua în care episcopul de atunci, Harold Wordsworth, a murit pe neaşteptate. Ca şi majoritatea enoriaşilor locali, domnişoara Oliver cunoştea semnificaţia păsărilor, şi văzându-le, s-a întors la catedrala din Salisbury să-l avertizeze pe superiorul ei spiritual. A ajuns prea târziu, pentru că a sosit la destinare doar ca să afle că episcopul murise subit ca urmare a unui atac de cord.
Referindu-se ulterior la experienţa sa, Edith Oliver şi-a exprimat convingerea că făpturile pe care le văzuse aveau realmente o origine supranaturală şi a respins orice sugestie că ele ar fi aparţinut vreunei specii indigene din Anglia.