Adevărul despre Mona Lisa „Gioconda” din tabloul lui Leonardo da Vinci

11.404 vizualizari

Mona Lisa 7005„Mona Lisa”, capodopera lui Leonardo da Vinci, o înfăţişează, conform lui Giorgio Vasari (1511-1574, pictor, architect și istoric de artă italian) pe soţia bogatului negustor florentin, Francesco del Giocondo. Mona Lisa, femeia cu zâmbet misterios, care a fascinat întreaga lume, a fost ţinta cercetărilor lui Giuseppe Pallanti, un expert la nivel mondial în povestea Monei Lisa, cel care a cercetat fiecare aspect din viaţa trecută a celebrei femei florentine.

Un cercetător italian şi-a dedicat viaţa studiului Monei Lisa

Pallanti, care a absolvit istoria economiei şi este specializat în studii privind istoria proprietăţilor italiene, a efectuat o amplă cercetare a arhivelor privind proprietăţile rurale din Toscana secolului al XV-lea, ajungând astfel la un document de proprietate aparţinând lui Antonmaria Gherardini, tatăl Mona Lisei. Acest lucru i-a oferit ideea de a efectua o cercetare asupra vieţii Mona Lisei, idee materializată într-o carte publicată în anul 2006.

Iată câteva idei importante din cercetările lui Giuseppe Pallanti, prezentate în exclusivitate în limba română de site-ul „Secretele lui Lovendal”:

1) Mona Lisa a murit pe data de 15 iulie 1542. Înmormântarea a avut loc în biserica Mănăstirii Sant’Orsola, iar trupul său a fost îngropat în arcada mănăstirii, şi nu în cavoul familiei, din Santissima Annunziata, căci aceasta a fost dorinţa soţului ei.

2) Cavoul familiei, construit de Francesco del Giocondo în 1526, a trecut în stăpânirea familiei Anforti, atunci când familia Giocondo a rămas fără niciun moştenitor şi s-a stins. În 1728, o placă de marmură instalată pe pavaj, cu inscripţia „OLIM FAMILIAE IUCUNDI, NUNC DE ANFORTIS” confirmă apartenenţa cavoului familiei Giocondo.

Tatăl lui da Vinci o cunoştea bine pe Mona Lisa

3) Studiind mai multe arhive, Pallanti a descoperit faptul că familia Lisei, ce nu a deţinut niciodată o casă, a închiriat diferite locuri într-o zonă cuprinsă azi între Via Verdi şi Via del Proconsolo, trecând prin Via Ghibellina. Clădirea din colţul din dreapta de pe Via Ghibellina a aparţinut tatălui lui Leonardo da Vinci, care era notar. Aşadar, de aici se poate trage concluzia că tatăl lui Leonardo da Vinci n-a fost doar notar pentru Francesco del Giocondo, dar el trebuie s-o fi cunoscut personal pe Mona Lisa, pe părinţii şi pe rudele sale, şi trebuie s-o fi văzut adesea atât ca fată tânără, cât şi ca femeie măritată.

Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci

Mama vitregă a lui Leonardo, cu 7 ani mai tânără decât marele artist

4) Pallanti a mai făcut o descoperire foarte importantă: a găsit toate documentele privind fraţii şi surorile vitrege ale lui Leonardo da Vinci. Această parte a cercetării a contribuit la o mai bună înţelegere a relaţiilor complicate ale artistului cu familia sa, dar este relevantă şi pentru istoria portretului Monei Lisa. Atunci când Leonardo a ajuns la Florenţa la începutul anilor 1500, el era un om matur, în timp ce tatăl său era însurat cu cea de a patra soţie, Lucrezia di Guglielmo Cortigiani, cu 7 ani mai tânăr decât artistul, şi mama a şase copii, cu vârste cuprinsă între 1 an şi 13 ani. Era, astfel, de înţeles faptul că Leonardo nu putea sta în casa tatălui său, ci în alta, închiriată de la călugării din mănăstirea Santissima Annunziata. De altfel, această mănăstire a jucat un rol-cheie în istoria tabloului Monei Lisa.

Precum am spus şi la începutul articolului, cel care a precizat faptul că tabloul „Mona Lisa” o reprezintă pe soţia negustorului Francesco del Giocondo, este criticul de artă Giorgio Vasari care în opera sa „Viaţa celor mai eminenţi pictori, sculptori şi arhitecţi” (1550) a spus următoarele:

„Pentru Francesco del Giocondo, Leonardo a pictat tabloul ‘Mona Lisa’, soţia sa, şi l-a lăsat incomplet, după ce a lucrat patru ani la el. Tabloul se află în posesia regelui francez Francisc I, la Fontainebleu”.

Cum a fost furată Mona Lisa

Nimeni nu s-a îndoit de informaţiile lui Vasari, până când tabloul a fost furat dintr-un muzeu parizian, Louvre, în 1911, de către un tânăr decorator italian, pe nume Vincenzo Peruggia, care a crezut că va primi o răsplată substanţială dacă l-ar oferi Galeriilor Uffizzi din Florenţa. Timp de doi ani, mass-media a ţesut poveşti diverse în jurul furtului tabloului şi a tabloului însuşi, până când Peruggia a fost arestat, iar autorităţile italiene au înapoiat pictura Franţei.

Ziariştii şi criticii de artă au inventat „misterul Mona Lisa”

După acest eveniment, Mona Lisa a devenit un caz, ilustrând capacitatea ziariştilor de a inventa, dar şi tendinţa de „romantism subpământean” a culturii secolului XX, care încerca să reacţioneze împotriva „eliberării de vrajă”, prin crearea de noi mistere şi a unei noi mitologii. Scriitorii de ficţiune, ca şi criticii de artă, au aderat la misterul modelului lui Leonardo, atribuind calităţile operei de artă unei persoane reale care a inspirat-o.

Povestea adevărată a Monei Lisa

Lisa Gherardini, viitoarea soţie a lui Francesco Giocondo, s-a născut în Florenţa, pe 15 iunie 1479, aşa cum o demonstrează certificatul de naştere aflat în arhivele Operei del Duomo. Tatăl ei, Antonmaria di Noldo Gherardini, s-a însurat cu mama ei, Lucrezia di Galeotto Del Caccia, după ce a mai avut alte două soţii care i-au murit.

Mona Lisa s-a măritat la doar 16 ani

Modelul lui Leonardo a primit la botez două nume: Lisa şi Camilla. În martie 1495, ea s-a măritat cu Francesco del Giocondo, al cărei prime soţii, Camilla Rucellai, a murit cu un an înainte, lăsându-i un băieţel pe nume Bartolomeo. Soţul Lisei era unul dintre cei mai bogaţi oameni ai oraşului, fiind un comerciant abil, şi, în mod categoric, mult mai bogat decât familia Lisei. Luând în considerare faptul că în acea epocă bărbaţii îşi căutau femei cu avere consistentă, se poate trage concluzia că tinereţea Lisei (ea avea 16 ani, pe când Francesco 30 de ani), frumuseţea ei şi caracterul ei bun l-au făcut pe Francesco să se însoare cu ea.

Lisa se pare că a fost o mamă bună şi iubitoare, atât pentru cei cinci copii ai ei, cât şi pentru fiul ei cel vitreg, pe care l-a numit ca moştenitor pentru averea ei. Interesant e faptul că cel de-al doilea copil al Lisei şi al lui Francesco a fost o fată care a primit numele de „Camilla”, un gest plin de smenificaţie; Camilla nu era doar cel de-al doilea nume de botez al Lisei, dar şi prenumele primei soţii a lui Francesco. Acest lucru poate arăta respectul pentru trecutul soţului ei, dar şi afecţiunea pentru tânărul Bartolomeo, fiul lui Francesco cu prima sa soţie.

Francesco del Giocondo, mare cămătar

Căsătorindu-se cu Francesco, Lisa a devenit o femei bogată. Soţul ei era un om de afaceri talentat, care ştia cum să investească şi să facă profit, fiind în contact permanent cu cele mai importante centre comerciale din Italia şi Europa. Francesco del Giocondo împrumuta bani membrilor bisericii, cu rate mari de dobândă, ceea ce a făcut să fie acuzat de două ori de cămătărie de către Curtea ecleziastică din Florenţa.

Copiii Lisei şi a lui Francesco

Lisa şi Francesco au avut împreună cinci copii: trei băieţi, Piero, Andrea şi Giocondo, precum şi două fete care s-au călugărit: Camilla, care a murit de tânără în 1518 şi Marietta. Lisa a avut o relaţie cu mănăstirea Sant’Orsola, o mănăstire celebră în Florenţa, acolo unde a reuşit s-o călugărească pe fiica ei, Marietta, şi unde Lisa însăşi s-a retras după moartea soţului ei (1538). Interesant e faptul că arhivele mănăstirii o menţionează pe Lisa de două ori: pe 29 august 1514, când ea cumpără aşa-zisa „acqua di chiocciole”, adică „apă de melc”, despre care nu cunoaştem ce proprietăţi cosmetice sau terapeutice avea; pe 14 iulie 1519, atunci când ea plăteşte 18 florini de aur pentru Marietta.

Lisa n-a fost doar o mamă iubitoare, ci şi o soţie devotată. Astfel, într-un testament din 1537, cu un an înaintea morţii sale, Francesco del Giocondo o numeşte pe Lisa drept „soţia sa iubitoare”, scoţând în evidenţă dragostea lor reciprocă, virtuţile şi spiritul ei cel nobil.

După moartea soţului ei, Lisa a petrecut mult timp cu fiul ei cel vitreg, şi apoi, fiind bolnavă, s-a retras la mănăstirea Sant’Orsola, unde a fost ajutată de fiica ei, Marietta, ce era deja călugărită de circa 20 de ani de zile.

Mona Lisa este Lisa Gherardini?

Giorgio Vasari
Giorgio Vasari

În cartea pe care Pallanti a publicat-o în anul 2006, istoricul italian aduce argumente pentru identificarea tabloului Monei Lisa cu Lisa Gherardini. Critica asupra identificării lui Vasari se bazează pe faptul că descrierea detaliată a tabloului nu ar corespunde precis actualului portret. De exemplu, sprâncenele pe care el le menţionează lipsesc.

Dar, lipsa de precizie a lui Vasari poate fi explicată în mai multe feluri. În perioada când Vasari îşi scria opera, tabloul se afla în Franţa, iar el n-ar fi putut vedea decât vreo copie a sa. Pe de altă parte, Vasari a lăudat culorile care nu se mai află în tablou, ca de exemplu „obrajii roşietici” sau „deschizăturile fine şi delicate roşietice ale nasului”. Ori copiile acestui tablou au folosit alte nuanţe, ori, pur şi simplu, culorile lui Leonardo şi-au schimbat tonalitatea în timp.

Ţinând cont de faptul că Leonardo a luat portretul cu el în Franţa, unde a rămas după moartea sa, şi că francezii l-au denumit „La Gioconde”, e logic să presupunem că numele femeii înfăţişate a fost comunicat chiar de pictor.

Alte argumente istorice care demonstrează că tabloul „Mona Lisa” era al soţiei bogatului negustor Giocondo

Pallanti a demonstrat în cartea mai sus amintită că Francesco del Giocondo a făcut afaceri cu tatăl lui da Vinci, ce era notar în Florenţa. Atunci când Leonardo a ajuns în Florenţa în 1500, el a fost găzduit la mănăstirea Santissima Annunziata, al cărei notar era tot tatăl lui Leonardo. Totodată, cel care se ocupa cu aprovizionarea mănăstirii era Francesco del Giocondo; un istoric francez a demonstrat chiar prietenia dintre tatăl lui Leonardo şi soţul Lisei la începutul secolului al XVI-lea. Luând în considerare faptul că tatăl lui Leonardo a încercat de mai multe ori să-i găsească comenzi fiului său, de ce n-am putea presupune că tatăl lui Leonardo i-a obţinut acestuia contractul pentru a o picta pe Mona Lisa.

Un alt argument ar fi acela că cea de a doua ediţie a operei lui Vasari „Viaţa celor mai eminenţi pictori, sculptori şi arhitecţi” a apărut în anul 1568; el a corectat toate impreciziile şi informaţiile false din primul volum, dar n-a schimbat niciun cuvânt despre Mona Lisa. În plus, să ne gândim puţin logic: cu ce scop ar fi oferit Vasari informaţii false despre tabloul lui Leonardo?

Oricare ar fi adevărul, un lucru e cert şi ne fascinează pe toţi: celebrul surâs al Giocondei.