Acest Univers este creaţia lui Dumnezeu! Ştiinţa a dat greş în a explica originea Cosmosului

Oamenii de ştiinţă au o mulţime de lucruri să vă spună, însă aceste lucruri nu prea sunt popularizate în ziare şi reviste, posturi de televiziune sau manuale de educaţie. În ultimul secol, educaţia şcolară ne-a fixat ideea precum că Universul s-a creat din nimic (sic!), prin Big-Bang, o explozie uriaşă care ar fi format stelele, galaxiile şi alte obiecte cereşti în timp. De fapt totul este o minciună. Teoria evoluţiei cosmice, ca şi cea a evoluţiei vieţii, este presărată de mituri, menite să inducă în eroare omul modern.

În acest articol, se vor găsi citate şi exemple din lucrării ştiinţifice, date chiar de către oameni de ştiinţă, care pun la îndoială în mod serios teoria clasică a evoluţiei cosmice.

Cum de s-a umplut Cosmosul cu obiecte cereşti? Big Bang-ul nu poate explica

„Puţini cosmologi din ziua de astăzi ar pune la îndoială punctul de vedere precum că Universul nostru care se extinde a început cu un Big Bang, în urmă cu 18 miliarde ani în urmă. Totuşi, paradoxal, niciun cosmolog n-ar putea să spună cum ar fi putut un Big Bang să dea naştere la galaxii, stele şi alte obiecte cosmice (…) Aşa cum Philip E. Seiden a subliniat, modelul standard de Big Bang nu face ca Universul să se umple. Acel model presupune că Universul a început ca o sferă de gaz omogenă care s-a extins. Dacă aplici legile fizicii acestui model, obţii faptul că Universul devine uniform, o goliciune cosmică, în care atomii sunt distribuiţi simetric, fără nicio organizare de vreun fel (…) Cum au putut ca galaxiile, stelele, planetele, sateliţii şi asteroizii să ajungă acolo? Nimeni nu poate spune, cel puţin nu acum şi poate că niciodată.”

(Ben Patrusky, „De ce Cosmosul este plin?” în revista „Science”, nr.81/iunie 1981, p.96)

„Dacă stelele nu ar fi existat, ar fi fost mai uşor de dovedit la ceea ce ne aşteptăm.”

(G.R. Burbidge în „Structuri stelare”, p.577)

„Aceste teorii nu sunt altceva decât a afirma că protogalaxiile au o origine cosmologică, şi că originile lor nu pot fi înţelese mai bine decât barionii şi leptonii dintr-un Univers care evoluează (…) Probabil că argumentul cel mai puternic împotriva unui Big Bang este atunci când ajungem la un Univers în totalitate, iar pentru numărul mare de obiecte condensate din el (planete, sateliţi, stele, galaxii etc.) această teorie nu este capabilă să explice decât foarte puţine lucruri.”

(G.Burbidge, „A existat cu adevărat un Big Bang?” în revista „Nature” nr.233/1971, p.184)

Big-Bang-ul a început cu o explozie…dar explozia împrăştie materia, şi nu o adună, aşa cum ar trebui

„Teoria Big Bang-ului presupune că Universul a început cu o singură explozie. Dar o explozie pur şi simplu aruncă materia, pe când Big Bang-ul a avut un efect opus, adică a adunat materia pentru a forma galaxiile (…) Şi, în loc ca materia, odată cu timpul, să devină mai rece şi mai împrăştiată, observăm că ea se adună pentru a produce lumina strălucitoare a galaxiilor rotitoare şi a stelelor”

(Fred Hoyle, „Universul inteligent”, 1983, p.184-185)

Şi în ciuda acestor contradicţii şi evidenţe clare, tot ni se spune că Universul s-a format prin Big Bang…

Norii de gaz nu se pot condensa pentru a forma stelele!

„Nu există niciun scenariu astronomic rezonabil prin care particulele de gaz din spaţiu să se poată condensa.”

(Fred Hoyle, „Unde au sosit microbii cu curaj”, în revista „New Scientist”, 1981, p.412-413)

„Marea dificultate cu care ne confruntăm este aceea că nu avem nicio idee cum s-au format primele obiecte cosmice din Universul care se expanda.”

(James Binney, „Ciudăţenii în formarea galaxiilor” în revista „Nature” (1975), p.255)

„Pur şi simplu fapt că procesul de conversie a hidrogenului poate fi ameninţat serios de orice experiment subliniază statutul precar al acestei ipoteze şi lipsa unei alternative mai superioare.”

(Dewey B. Larson, „Universul în mişcare” (1984), p. 11)

De ce într-un Univers care se extinde, materia se agregă în galaxii?

„Una din principalele probleme ale cosmologiei este aceea de a explica de ce, într-un Univers care se extinde, materia devine agregată în galaxii (…) O regiune sferică care face parte dintr-un nor de gaz care se extinde va deveni instabilă, atunci când viteza de extindere la suprafaţa ei e mai mare decât viteza sunetului. Atunci când regiunea devine instabilă, densitatea ei creşte, comparând-o cu densitatea principală. Dar rata de creştere este extrem de scăzută. Un Univers care se extinde, de fapt nu este deloc instabil. Şi acest lucru a dus la un impas în studiul formării galaxiilor.”

(E. Harisson, „Originea şi evoluţia Universului”, în „Enciclopedia Britanica”, vol.18, p.1007-1008, 1974)

O forţă misterioasă contribuie la formarea stelelor

„Procesul prin care un nor interstelar se concentrează şi este ţinut de forţa gravitaţională pentru a deveni o protostea nu este cunoscut. S-a presupus că numărul de atomi pe cm3 a crescut într-un fel de o mie de ori într-o nebuloasă densă. Dar există doi factori principali care inhibă formarea unei protostele: gazul are o tendinţă de a se dispersa înainte ca densitatea să devină destul de mare pentru ca să apară gravitaţia; orice moment de rotaţie iniţial ar cauza o rotaţie rapidă odată ce materialul se contractă. De aceea, ar trebui să existe un mecanism care să menţină materia într-o cantitate suficientă pentru a apare gravitaţia, iar momentul de rotaţie să fie într-un fel înlăturat.”

(Eva Novotny, „Introducere în atmosfera şi structura stelară” (1973), p. 279-280)

Din mii de miliarde de stele, nu cunoaştem cum s-a format nici măcar una…

„Universul nostru conţine sute de miliarde de galaxii. Fiecare din aceste galaxii, conţine, la rândul său, sute de miliarde de stele. Se spune că în total ar fi 10²² stele. Însă, există o jenă a astrofizicii moderne căci nu cunoaştem cum s-a format nici măcar o singură stea din toate acestea.”

(Martin Harwit, „Revista cărţilor” în revista „Science”, martie 1986, p. 1201-1202)

„Se pare că nu există suficientă materie în orice nor de hidrogen din Calea Lactee, care le-ar permite să se contracte în stele şi să devină stabile. Aparent, încercarea noastră de a explica primele etape din evoluţia stelelor a eşuat.”

(Garrit Verschuur, „Rădăcina stelelor” (1973), p. 102)

„Opinia contemporană asupra formării stelelor este aceea că obiectele denumite protostele, adică stelele nou născute, s-au format prin condensarea gazului interstelar. Procesul de condensare este foarte dificil de explicat din punct de vedere teoretic; de fapt, există dovezi teoretice care vorbesc de imposibilitatea formării stelelor în această manieră. Şi totuşi, stelele există şi trebuie să ţinem cont de ele”.

(J.C. Brandt, „Soarele şi stelele” (1966))

Crearea galaxiilor: o poveste de adormit copiii

„În ciuda optimismului, există multe alte lucruri pe care cosmologii nu le cunosc. E vorba de întrebări de genul: cum a început Universul sau cum a devenit cum este el acum? În particular, cum s-au format galaxiile? Enciclopediile şi cărţile populare de astronomie sunt pline de poveşti despre condensări din nori de gaz turbulenţi, dar adevărul e că noi nu ştim cum s-au format galaxiile.”

(Laurie John, „Cosmologia acum”, p.75)

„Există multe dubii precum că galaxiile au evoluat dintr-o formă în alta.”

(George Abell, „Explorarea Universului” (1969), p.629)

„O teorie completă şi satisfăcătoare privind formarea galaxiilor urmează să fie formulată.”

(Joseph Silk, „Big Bang” (1980), p.22)

„Problema explicării existenţei galaxiilor reprezintă unul din aspectele ce trebuie lămurite în cosmologie. Ele n-ar trebui să se afle acolo, şi totuşi se află acolo. E de înţeles astfel marea frustrare cu care se confruntă oamenii de ştiinţă.”

(James Trefil, „Partea întunecată a Universului” (1988), p.55)

Ştiinţa nu reuşeşte să afle secretul roiurilor globulare

Un roi globular este o aglomerare de stele legate între ele de propria gravitaţie, forma fiind aproximativ sferică. Un astfel de roi conţine un număr foarte mare de stele bătrâne (de la 10.000 la câteva milioane) împrăştiate într-o zonă din spaţiu de dimensiuni relativ mici (sub 100 de ani lumină diametru). Problema e că astronomii nu reuşesc să găsească o explicaţie corespunzătoare pentru ele, aşa cum vedem şi din citatele de mai jos:

„Implicaţia ar fi aceea că roiurile globulare nu fac parte din galaxie, ceea ce conduce la concluzia că aceste roiuri au o origine diferită faţă de restul galaxiei. Această concluzie este contrară teoriei astronomice curente.”

(W.R. Corliss, „Stelele, galaxiile, Cosmosul” (1987), p.10)

„Roiurile globulare nu s-au prăbuşit gravitaţional, în ciuda densităţii stelare din miezul lor şi a forţei gravitaţiei. Roiurile globulare sunt considerate a fi obiecte astronomice foarte vechi şi teoria spune că ele ar fi trebuit să dispară cu mult timp în urmă. Structura şi dinamica roiurilor globulare a fost observată cu înaltă precizie. Viaţa lungă a roiurilor globulare pare că sfidează forţa gravitaţională ce ar trebui să acţioneze asupra lor. Roiurile globulare nu se rotesc la o rată suficientă pentru ca forţa centrifugală să devină un factor.”

(W.R. Corliss, „Stelele, galaxiile, Cosmosul” (1987), p.14)

„Problema e că singura forţă semnificativă care a fost identificată ca fiind operativă este cea a roiurilor. Însă ea nu e suficientă (…) În mod evident, există o contraforţă care acţionează împotriva gravitaţiei, dar astronomii n-au fost în stare să descopere această forţă.”

(D.B. Larson, „Universul mişcării” (1984), p.29)

Cum de au ajuns ca galaxiile să se rotească? Pentru că Big Bang-ul este liniar…

„Rotaţia galaxiilor este unul din cele mai mari mistere ale astrofizicii. Într-un Univers care a pornit din Big-Bang, mişcările liniare (în linie dreaptă) sunt uşor de explicat: ele rezultă din Big Bang. Dar cum au început aceste mişcări rotative? Pentru a converti mişcările liniare în cele rotative, ar trebui să existe un fel de vrăjitorie.”

(Dietrick V. Thomsen, „Galaxiile care vin din zona rece” în revista „Science News” (1985))

Există o singură soluţie pentru formarea Cosmosulului: Universul a fost creat de o forţă superioară

„Acest minunat sistem, format din Soare, planete şi comete ar fi putut fi iniţiat doar de către o Fiinţă inteligentă şi puternică.”

(Isaac Newton, „Principia” (1687))

„Ca şi cei mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă, inclusiv Einstein, eu am o credinţă aproape religioasă în existenţa unei ordini de bază, o credinţă prin care forţele naturii reprezintă manifestarea unui aspect mult mai profund.”

(William Kaufmann, „Faimă strălucitoare” în „Science Digest”, vol.89, nr.1/1981, p.8)

„Există o teorie simplă şi, probabil, cea mai corectă în explicarea formării Universului. Aceasta este teoria creaţiei. Prin ea, Universul, în toată varietatea şi complexitatea sa, a intrat în existenţă într-un singur moment din trecut (posibil un moment recent), complet şi funcţionând perfect, de către un Creator omnipotent şi etern.”

(Harold C. Urey şi Paul A. Zimmerman, citaţi în lucrarea lui H.M. Morris, W.W. Boardman şi R.F. Koontz, „Ştiinţa şi creaţia” (1971), p.92-93)

„E total de neînţeles cum structura actuală a Universului a ajuns la nivelul acesta, fără să lase vreo urmă de energie după Big Bang.”

(Ivars Peterson, „Evidenţa cosmică a unui început liniştit” în revista „Science News” nr.36/1990, p.184)

Oare n-ar fi timpul ca, recunoscând eşecul ştiinţei în a explica formarea acestui Univers, prin teorii complicate care nu reuşesc să demonstreze mare lucru, să acceptăm cea mai simplă soluţie, precum că acest Univers este pur şi simplu creaţia lui Dumnezeu?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.