Creierul lui Einstein a „dispărut” la scurt timp după moartea acestuia, în 1955. Thomas Harvey, medicul legist de serviciu de la Spitalul Princeton, New Jersey, a extras creierul la mai puţin de şapte ore de la moartea lui Einstein şi l-a conservat. Acesta a devenit apoi un subiect de controversă, întrucât executorul testamentar al lui Einstein, Otto Nathan, l-a acuzat pe Harvey de hoţie. Harvey a plecat din Princeton, iar creierul a „dispărut” până în 1978, când jurnalistul Steven Levy l-a găsit pe Harvey în Wichita, Kansas. Medicul ţinea creierul lui Einstein într-o cutie cu eticheta Cidru Costa. Harvey nu avea pregătirea necesară pentru a studia creierul lui Einstein, aşa că începuse să trimită prin poştă mici fragmente din acesta către experţi neurologi.
Creierul conţine neuroni (aşa numitele celule de gândire) şi celule gliale (care, se presupune, nu participă la actul gândirii, dar acţionează ca celule de „sprijin” pentru neuroni). Creierul lui Einstein părea mic pentru un ochi neprofesionist şi avea o greutate medie. La microscop, însă, se vedea că avea un număr foarte mare de celule gliale, raportat la numărul de neuroni, în partea inferioară a lobului parietal – acea parte a creierului în care au loc procesele raţionale, spaţiale şi matematice. Pentru ochiul unui profesionist, lobul parietal inferior era cu circa 15% mai mare decât în mod obişnuit. Creierul lui Einstein este, în prezent, din nou la Princeton – şi este păstrat într-un loc secret.