Răspunsul lui Einstein la întrebarea: „Care e diferenţa între Dumnezeu şi Diavol”?

În copilărie, micul Albert Einstein era tăcut şi liniştit. Evita tovărăşia altor copii de vârsta lui şi nu lua parte la jocurile lor zgomotoase „de-a soldaţii” etc. Venind vremea să meargă la şcoală, deşi părinţii lui erau evrei, Albert a fost înscris la o şcoală catolică, şcoala evreiască fiind mai departe, şi poate că şi din motivul că, urmând o şcoală germană, se va integra mai uşor în societate.

Ajungând adolescent, el a citit cu mult interes cărţile de popularizare a ştiinţei, ce i le-a împrumutat un tânăr evreu sărac, student la medicină care, conform tradiţiei, era invitat de părinţii lui Albert în fiecare vineri la cină. Lectura lor i-a trezit interesul pentru ştiinţă, dar totodată l-au condus la convingerea că multe dintre povestirile biblice nu pot fi adevărate.

Mai târziu, el a refuzat să intre în comunitatea religioasă evreiască şi să participe la ceremoniile tradiţionale devenind, declara el, „un liber-cugetător de-a dreptul fanatic”. „Aceste frământări – scria în autobiografia sa publicată spre sfârşitul vieţii –au născut neîncrederea faţă de orice autoritate şi faţă de religiile şi convingerile profesate în mediul social în care trăiam atunci”.

N-a mai revenit niciodată la credinţa într-un Dumnezeu imaginat ca o persoană, adică Dumnezeul care, conform Bibliei, l-a creat pe om după chipul lui. Ca om de ştiinţă, credea în existenţa unei lumi reale: „o lume imensă care există independent de noi, oamenii”, ce poate fi cunoscută fiind supusă unor legi raţionale. „Religiozitatea omului de ştiinţă înseamnă – după Einstein – admiraţia entuziastă în faţa armoniei legilor naturii”. Această atitudine de veneraţie în faţa armoniei Universului ar putea fi numită „religia cosmică” a lui Einstein.

Aceste convingeri nu l-au împiedicat să invoce în glumă destul de des numele Domnului. Astfel, rămânând, pe vremea când era un tânăr necunoscut, fără slujbă şi cu buzunarele goale, făcând foame, dar totuşi optimist – „un cintezoi voios”, – scria autoironie unui prieten: „Dumnezeu a făcut măgarul şi i-a făcut o piele groasă”.

Altă dată, când era profesor la Universitatea din Praga, conform legii austriece (Praga şi Cehia întreagă făceau parte din Imperiul Austro-Ungar), a trebuit să-şi trimită copiii la o şcoală în care se preda religia. „Copiii – spunea el în glumă – au ajuns să creadă că Dumnezeu este un fel de vertebrată gazoasă!”

După ce, din cauza politicii antisemite a lui Hitler, a emigrat în S.U.A. la Princeton, unde era profesor cercetător la Institutul de Studii Avansate, îmbolnăvindu-se şi trebuind să respecte dieta impusă de medic, Einstein s-a plâns că:
– Diavolul s-a îngrijit să fim pedepsiţi pentru fiecare plăcere pe care o trăim.
– Dar care este diferenţa dintre Dumnezeu şi Diavol? l-a întrebat cineva.
– Diferenţa dintre Dumnezeu şi Diavol este numai de semn: unul este cu plus, celălalt cu minus, a răspuns el.

Altă dată, Infeld, colaboratorul lui Einstein, când lucrau împreună la teoria unitară a câmpurilor, l-a întrebat:
– Vom lucra şi duminică?
– Nici Dumnezeu nu se odihneşte duminica! a răspuns Einstein râzând.

Einstein a rămas consecvent cu el însuşi, până la sfârşit. Când a murit în 1955, respectându-se dispoziţiile sale testamentare, a fost incinerat fără ceremonie religioasă, în prezenţa numai a familiei şi a câtorva prieteni apropiaţi. În cartea sa „Cum văd eu lumea” declară că: „Noi nu ştim ce este esenţial în propria existenţă, iar altuia nu trebuie să-i pese pentru asta. Ce ştie un peşte despre apa în care înoată întreaga lui viaţă?”