Becul ar fi putut fi inventat încă din 1666 – dacă i-ar fi venit cuiva ideea. În acel an, a avut loc o mare furtună electrică deasupra Londrei. Într-o noapte, fulgerul a lovit Catedrala Sfântului Paul atât de puternic, încât firele groase de cupru legate de paratrăznet au început să strălucească, având culoarea roşie – exact ca un bec ce începe să se aprindă.

În 1801, Sir Humphry Davy a transmis curent prin fire de platină, acestea începând să strălucească – dar numai pentru scurt timp. În 1841, Frederick de Moleyns (tot în Anglia) a generat lumină transmiţând curent prin pulbere de cărbune, obţinând primul patent pentru becul incandescent. Nici acest bec nu rezista foarte mult în timp.

Secretul consta în păstrarea materialului incandescent departe de oxigenul din aer – iar aceasta presupunea inventarea unor pompe de vidare eficiente. A fost o întrecere strânsă între Sir Joseph Wilson Swan (Anglia, 1878) şi Thomas Alva Edison (Statele Unite, 1879), ambii inventând filamentele de carbon. Cele mai mari merite le-a avut însă Edison, deoarece el a inventat şi celelalte tehnologii necesare pentru un sistem de iluminare eficient (cum ar fi centralele electrice şi liniile de transmitere a curentului electric). Astăzi, becurile conţin un gaz inert.