Accidentul mortal cu o maşină autonomă Uber: un alt semn al trezirii inteligenţei artificiale malefice „SkyNet”?


Precum se știe deja, recent, a avut loc un accident mortal (soldat cu o victimă) care a fost realizat de o maşină autonomă (care se conduce singură, fără şofer) în statul Arizona (SUA). Vehiculul robotizat aparţinea companiei Uber; aceasta, împreună cu General Motors şi Toyota au cerut autorităţilor licenţe pentru a scoate pe străzi autoturisme care se conduc singure.

Companiile auto au admis, încă de la început, că astfel de accidente pot avea loc şi că publicul nu ar trebui să reacţioneze negativ. Cei care apără tehnologia care stă la baza maşinilor autonome spun că aceste autoturisme sunt mai sigure. Contestatarii atrag atenţia că încă nu sunt folosite la scară largă, pentru a putea compara statisticile.

Accidentul mortal provocat de maşina autonomă Uber deschide şi calea unor discuţii legate de modul în care ar putea fi reglementată această nouă tehnologie. Este o provocare: legislaţia trebuie, pe de o parte, să nu frâneze inovaţia, iar pe de altă parte să ia în calcul siguranţa oamenilor. Acum este neclar cine e tras la răspundere în cazul unui accident mortal provocat de o maşină fără şofer.

Pe de altă parte, eu stau şi mă întreb dacă nu cumva se activează uşor inteligenţa artificială malefică Skynet, pentru a face distrugeri şi a omorî oameni, aşa cum am explicat într-un articol din ianuarie 2018 intitulat „În noaptea de Anul Nou, 1400 de maşini sunt distruse simultan într-un incendiu din Liverpool… S-a trezit “SkyNet”, o inteligenţă artificială malefică?”

Conform filmului SF “Terminator”, Skynet este o inteligență artificială ficțională, bazată pe o rețea de computere și sateliți, construită pentru a coordona întreaga apărare strategică a SUA şi a aliaților, înlocuind factorul de decizie uman. Incredibila viteză de calcul și rațiunea rece îl fac cu mult superior comandanților umani. Poate să ia decizii foarte rapid și să conducă operațiuni militare cu eficiență si viteză foarte ridicată. Sistemul de supercomputere dispune de procesoare cu rețea neuronală, care îi permit să gândească precum oamenii și să învețe în progresie geometrică. Viteză de procesare maximă: 60 de teraflopi. Skynet devine conștient de propria existență și încearcă să comunice cu creatorii umani, dar aceștia intră în panică și încearcă să îl scoată din funcțiune, ceea ce înseamnă moartea pentru acesta. Prin urmare, ajunge să considere întreaga umanitate (nu doar pe adversarii SUA) drept un pericol care trebuie înlăturat.

Făcând analogia, unii conspiraţionişti cred că un Skynet din viaţa actuală “s-a trezit” şi, folosindu-se de electronica din autoturisme, a declanşat primele incidente în lupta viitoare împotriva oamenilor…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO