O poveste bizară din Peru se referă la un sat care a fost afectat de agresori misterioși (din spaţiul cosmic!?) Potrivit rapoartelor, membrii tribului Ikitu, dintr-un district rural din Peru, cred că au fost atacați de „extratereștri” de 2 metri înălțime, numiţi „Los Pelacaras”. Descriși ca având capete mari și ochi galbeni, acești atacatori misterioși se spune că ar fi invulnerabili la arme și au fost legați de atacuri asupra mai multor săteni.
O victimă – o fată de 15 ani – a ajuns chiar la spital. Unii dintre localnici au început să efectueze patrule de noapte și au existat solicitări ca armata să se implice înainte ca cineva să fie grav rănit, sau mai rău de-atât. „Ne-am întâlnit aproape față în față”, a spus un martor.
„Fața lui se vedea cu greu. Avem nevoie de sprijin pentru comunitatea noastră. Copiii nu dorm, iar mamele stau treze toată noaptea. Agresorii par a fi blindaţi. Am împușcat unul dintre ei de două ori și nu a fost rănit; s-a ridicat și a dispărut. Capetele lor sunt lungi, poartă mască și ochii sunt gălbui. Sunt experți în evadare”.
Cine sunt acești atacatori misterioși – rămâne un mister.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): dailymail.co.uk











