Lumina misterioasă de Crăciun s-a datorat rachetei ruseşti Topol/SS-25, la câteva zile după lansarea rachetei americane Falcon SpaceX! Începe războiul spaţial?


În articolul de ieri – Misterul obiectului luminos de Crăciun – rachetă sau portal interdimensional? – mă întrebam ce e cu obiectul luminos care a fost văzut în întreaga lume de Crăciun. Adrian Şonka, specialist la Observator Astronomic a spus următoarele, referindu-se la provenienţa luminii: „S-a dovedit că este o rachetă lansată de agenția spațială chineză, cu câțiva sateliți artificiali. Lumina misterioasă a fost vizibilă şi din ţări precum Rusia, Austria, Polonia sau Grecia”.

Astăzi, am aflat că, de fapt, a fost vorba de o rachetă rusească, şi anume Topol/SS-25, care a fost lansată de forţele militare ruse de la Kapustin Yar. Acest lucru a fost confirmat de Armata Rusă care a spus că lansarea rachetei spaţiale Topol a avut drept scop „colectarea datelor experimentale care vor fi utilizate în dezvoltarea unor contramăsuri avansate de apărare cu rachete”.

Lansarea rachetei Topol/SS-25 în timpul nopţii a creat un spectacol extraordinar de lumină, evenimentul fiind vizibil chiar şi din Austria, aşa cum se poate observa din fotografiile postate de austriacul Gerald Reczek pe pagina sa de Facebook.

Coincidenţă sau nu, lansarea vine la câteva zile (pe 23 decembrie 2017) după lansarea rachetei Falcon 9 de către compania americană SpaceX (care a pus în spaţiu 10 sateliţi de comunicaţii), aşa cum putem citi pe site-ul space.com.

În afara fenomenelor luminoase uluitoare ce apar pe cerul nopţii odată cu lansarea mai multor rachete (au fost mai multe fenomene asemănătoare anul acesta despre care am mai tot vorbit pe site), se pune întrebarea dacă nu cumva acolo sus se desfăşoară un „război rece cosmic”…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.