De ce Biserica creştină a fost împotriva bancherilor?

Încă din Evul Mediu timpuriu, Biserica creştină a fost împotriva bancherilor şi a cămătarilor, întrucât aceştia percepeau dobânzi la acordarea unui împrumut. Dar de ce?

Argumentele invocate de Biserică pentru condamnarea camătei sunt numeroase. Mai întâi, pentru că această interdicţie se găseşte în Biblie. Dintre acestea, două sunt imperative în această privinţă: unul, din Vechiul Testament, celălalt din Noul Testament. Primul (din Deuteronom XXIII, 19-20, ce completează de altfel un text din Ieşirea XXII, 25 şi un text din Levitic XXV, 35—37) declară: „Să nu iei camătă de la fratele tău, nici camătă pentru bani, nici pentru hrană, nici pentru orice altceva s-ar putea lua camătă“. Al doilea text, luat din Noul Testament, este pus în gura lui Iisus Hristos însuşi care spune ucenicilor săi: „Şi dacă împrumutaţi pe aceia de la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să primească înapoi întocmai… Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va fi multă” (Luca, VI, 34-35).

Biserica mai produce şi alte motivări legate de morala firească. Două din ele sunt cu deosebire interesante. Prima: cel care dă cu împrumut nu face cu adevărat nicio lucrare, el nu creează, nici nu preface vreo materie, vreun obiect, ci doar exploatează lucrarea altuia, respectiv a celui care se împrumută. Or, Biserica, a cărei doctrină s-a alcătuit în mediul rural şi meşteşugăresc ebraic, nu recunoaşte decât lucrarea creatoare ca izvor legitim de câştig şi bogăţie. A doua motivare se află în dificultatea teologilor de a admite că banul ca atare poate produce bani şi că timpul – luat în sensul concret, acela care se scurge între momentul împrumutului şi momentul rambursării – poate şi el produce bani. Primul considerent, care a dus la faimosul proverb „Nummus non parit nummos” („Banul nu face pui“), provine de la Aristotel şi s-a răspândit odată cu opera şi ideile acestui filozof în Europa Occidentală.

Sfântul Toma d’Aquino susţine că banul trebuie să circule, să ajute schimbului, nu să fie acumulat şi fructificat ca atare, ceea ce ar reprezintă acţiuni nefireşti. Toma d’Aquino are argumentul că a practica dobândă este egal cu „a vinde timp“. Or, timpul nu este şi nu poate fi o proprietate individuală, el nu este decât al lui Dumnezeu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.