EXCLUSIV! Un incredibil apus cu „2 sori” a fost observat în localitatea Bocşa din judeţul Caraş-Severin


Am primit de la un cititor un mesaj pe Facebook, însoţit de două fotografii, în care pare a se observa un apus cu… 2 sori! Fenomenul a avut loc pe 6 septembrie 2017, în localitatea Bocşa, judeţul Caraş-Severin.

Poate o să vi se pară ciudat, dar fizica are o explicaţie destul de logică: fenomenul sorilor multipli se numeşte “câinii de pază ai Soarelui” (“halo” sau “sun dogs” în limba engleză) şi este un fenomen binecunoscut în fizica atmosferei, apărând din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine. De obicei se ivesc 2 sau 3 sori deodată, deşi au fost cazuri de chiar 11 sori! (fenomen apărut în nordul Greciei, despre care am scris un articol în aprilie 2014: Mai mult decât bizar! În nordul Greciei, cineva a surprins într-o fotografie numai puţin de 11 sori! Există fenomenul “sorilor falşi”, dar de obicei nu apar mai mulţi de 3…).

Sigur, o să apară şi comentarii de genul: „cel de-al doilea soare din poză o fi Nibiru”… însă nu trebuie să băgaţi prea mult în seamă acest gen de afirmaţii. Nibiru nu are cum să apară aşa de brusc, fără să fie observat înainte: ar trebui să aibă o viteză fantastică de deplasare în spaţiul cosmic.

Mai jos, vedeţi fotografia cititorului…

 


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.