Cei pasionaţi de astronomie vor fi înnebuniţi de un eveniment astronomic aproape unic în viaţă, care va avea loc pe 14 noiembrie 2016: o „Super Lună”, cea mai strălucitoare în ultimii 70 de ani! În plus de aceasta, Luna va fi şi cea mai apropiată de Pământ în viitorii 18 ani, următoarea dată când va avea loc un eveniment asemănător fiind 25 noiembrie 2034.
Cum are loc fenomenul Super Lunii? Totul ţine de natura eliptică a orbitei Lunii. Atunci când Luna se află la cel mai apropiat punct față de noi, acest lucru este cunoscut sub numele de perigeu, iar când acesta se află la cel mai îndepărtat punct, fenomenul se numeşte apogeu. Când Soarele, Luna și Pământul se află aliniate în același timp, acest fenomen este cunoscut în limba engleză ca „syzygy”.
Când fenomenul perigeu-syzygy a sistemului Pământ-Lună-Soare apare, Luna se află pe partea opusă a Pământului, faţă de Soare, şi atunci vom obține o Super Lună.
Din păcate, eu n-aş fi atât de entuziasmat de acest fenomen pentru că ştiu că o „Lună plină” atât de aproape de Pământ poate produce în lume dezastre naturale, cum ar fi cutremurele (vedeţi articolul Vine “Luna Neagră” în noaptea aceasta! 3 mari cutremure din România s-au produs foarte aproape de Luna nouă sau Luna plină!).
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025