Concluzie şocantă a cercetătorilor români, pe timpul lui Ceauşescu: în Bucegi se află un portal de ieşire din Universul nostru!


Scriitorii greci din vechime spun că dacii aveau un munte sfânt, pe care îl numeau Kogaionon, cuvânt care însemna chiar acest lucru „Cel Sfânt”, iar pe lângă acesta curgea apă lor sfântă, care se numea la fel. Tot în apropiere se afla şi o peşteră sacră, în care s-a retras Zamolxe şi, după el, preoţii daci care ţineau cumpăna vremilor.

Mulţi şi-au bătut capul să afle unde se află acest munte. Unii au spus că Godeanul este muntele sfânt, cel îndeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfântă ar fi ori Streiul, ori Grădiştea. Alţii au văzut în Retezat acest munte sfânt, alţii au ales Ceahlăul, unii Muntele Găină ori vârful Gugu, din Munţii Ţarcului (vedeţi articolele scrise de mine pe această temă: O mare enigmă istorică a poporului nostru: Muntele sacru al dacilor, Kogaion, a fost cu adevărat Muntele Gugu? sau Muntele sacru al dacilor, unde a stat zeul Zamolxe, ar putea fi Ceahlăul! De ce? Pentru că aici se formează celebra piramidă holografică!).

Ba mai mult, unii susţin că Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai mulţi munţi. Şi despre Bucegi s-a spus, cu îndreptăţire, că ar putea adăposti muntele sfânt, iar Vârful Omu pare să fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate.

Cercetări efectuate înainte de 1989 pe mostre de rocă au demonstrat că Vârful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Vârful Omu, are caracteristici speciale, e un adevărat Stâlp al Cerului. Concluzia cercetărilor neconvenţionale a fost că acolo se afla un fel de poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, iar această energie era din ce în ce mai puternică, depăşind pragul de latentă în 1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut şi dacilor, care l-au numit Kogaionon.

Fenomene stranii se petrec şi în aer, în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare, fără să fi plouat înainte, uneori chiar săptămâni întregi; lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului şi multe altele. Câte din acestea sunt reale şi câte provin din imaginaţia turiştilor, nu ştim…

Sursa: formula-as.ro


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu