Cât de incredibil se văd Munţii Retezat din Timişoara, fotografiaţi de la o distanţă de 133 de km! Cum a fost posibil?


Într-o imagine uluitoare, fotograful Răzvan Vitionescu, pe pagina sa de Facebook, ne prezintă un cadru luat din Timişoara; în faţă se observă Catedrala Mitropolitană, iar în fundal apar Munţii Retezat! Ţinând cont că între cele două puncte geografice (Timişoara şi Munţii Retezat) sunt aproximativ 133 de km în linie dreaptă, fotografia pare cu adevărat incredibilă! Iată ce spune fotograful în postarea sa de pe Facebook:

„Fotografie istorică pentru Timişoara! Masivul Retezat, în spatele Catedralei Mitropolitane din Timişoara!!! Pentru această fotografie am folosit Nikon D750 cu teleobiectivul Sigma 150-600mm C @ 600mm, am închiriat o macara care m-a ridicat la 20 m înălţime de undeva de la marginea oraşului şi am aşteptat 10 ani momentul acesta! Vor urma multe tone de fotografii şi filmuleţe epice, unic.”

Unii utilizatori cred că fotografia este un Photoshop, că munţii ar fi fost adăugaţi ulterior în software-ul de calculator, dar aceşti oameni se înşeală. Ei cred că munţii apar prea aproape, însă nu-şi dau seama de un lucru: la zoom-uri puternice, există aşa-zisa „iluzie de apropiere”, în care obiectele îndepărtate apar mult mai apropiate decât sunt de fapt.

Imagine: pagina de Facebook Razvan Vitionescu

La fel, şi fotograful Pletea Andrei a reuşit să fotografieze Munţii Făgăraş din apropiere de Cluj-Napoca, de la o distanţă de 155 de kilometri.

Imagine: Pagina de Facebook Andrei Pletea

Interesant e că şi Ceahlăul, cea mai înaltă culme muntoasă din Moldova, se vede chiar şi mai bine de pe Bucium, în apropiere de Iaşi, distanţa dintre cele două puncte fiind de aproximativ 120 de kilometri.

Imagine: Pagina de Facebook Ovid Meyer

Lasă un comentariu