Dovada că Illuminati îl venerează pe Satana din Biblie! Legătura incredibilă dintre Satana şi balauri (dragoni)!


dragoniÎn Biblie, putem citi următoarele fragmente:

* „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui” (Apocalipsa 12:7);

* „Şarpele însă era cel mai şiret deasupra tuturor fiarelor de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?” (Geneza 3:1).

Aşadar, în primul fragment se precizează că e vorba de un „balaur”; în al doilea fragment e „şarpele”, dar care se află „deasupra tuturor fiarelor de pe pământ”, ceea ce înseamnă că e vorba de o fiinţă zburătoare, deci tot un „balaur”. De fapt, şarpele cu aripi este un balaur. Putem citi acest lucru puţin mai jos:

* „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” (Geneza 3:14). Ceea ce înseamnă că, până la blestem, acel şarpe nu se târâia pe pământ, ci zbura.

Aşadar, din toate fragmentele de mai sus rezultă că balaurul/dragonul (şarpele cu aripi) nu este altcineva decât Satana. Iar acest lucru se poate afla fără îndoială din aceeaşi Apocalipsă:

„Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsa 12:9).

Acum, dacă am stabilit acest lucru, să vă mai readuc aminte de câteva aspecte pe care le-am mai discutat pe acest site. Se pare că aceşti dragoni (balauri) au venit de pe o planetă din jurul stelei Sirius (Dragonii din legende sunt de fapt extratereştrii de pe Sirius care au coborât pe Pământ pentru a împărtăşi din înţelepciunea lor oamenilor), şi, cel mai important lucru… Illuminati venerează steaua Sirius, pentru că de acolo vin dragonii (Un alt mare secret al omenirii: Illuminati venerează steaua Sirius, pentru că de acolo provin “extratereştrii-dragoni” ce au vizitat Pământul în vechime!). Aceasta înseamnă că Illuminati îl venerează pe Satana din Biblie, o ipoteză cât se poate de validă.

 


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.