Aş vrea ca moartea să mă găsească
În toiul unei îmbelşugate cine
Giulgiu să-mi fie faţa de masă
Iar lumânări, patru farfurii pline….
Autorul acestor versuri, A.Desauguiers (†1827), a murit în patul său, dar nu puţini şi-au găsit sfârşitul la masă. Printre aceştia: poetul grec Anacreon (†570 î.H.), sufocat de un sâmbure de strugure; gastronomul Apicius (sec.I), care s-a otrăvit în timpul mesei; pretorul roman Fabius, sufocat cu un fir de păr de capră în timp ce bea lapte dintr-un ulcior; abatele Boisrobert (†1662), care a murit mâncându-şi ciorba; Fragonard (†1806), mâncând o îngheţată; Diderot (†1784), după ce savurase o caisă; William Thackeray (†1864), mort de apoplexie, cu capul înfăşurat într-un prosop, mâncând ortolani; Thiers (†1877), victimă a unei crize cardiace după ce mâncase piersici coapte; Alphonse Daudet (†1897), lovit de apoplexie în timp ce-şi mânca ciorba etc.
Expresia „a-şi săpa groapa cu dinţii” se potriveşte împăratului Adrian (†138), mort de indigestie; împăratului Antonius (†161), mort tot de indigestie, pricinuită de brânză; regelui Henric I al Angliei (†1135), mort de indigestie cu ţipari; împăratului Germaniei, Frederic al III-lea (†1493), mort de indigestie de la pepeni galbeni; fiului său, împăratul Maximilian (†1519), mort şi el tot de indigestie de la pepeni galbeni; scriitorului englez Robert Green (†1592), mort din cauza unei indigestii cu scrumbie afumată şi vin de Rin; ducelui de Vendome (†1712), mort de indigestie cu peşte; poetului La Fare (†1712), mort de indigestie cu morun; filozofului La Mettrie (†1751), mort de o indigestie cu pateu de fazan mâncat cu ocazia unui rămăşag; compozitorului Glinka (†1857), mort de o hipertrofie monstruoasă a ficatului, pricinuită de excesele gastronomice.











