Soţia celebrului dr. Carol Davila s-a otrăvit cu stricnină

Doctorul Carol Davila a venit în 1853 în Ţara Românească, adus de domnitorul Barbu Ştirbei pentru organizarea serviciului sanitar. Prima soţie a dr. Davila a fost Maria Marsille, fiica unui francez, Alphonse Constant Marsille, stabilit în Ţara Românească în 1825. Mama acesteia, Sultana, era fiica paharnicului Constantin Alexandru Teodor Colceag şi a Mariei Colceag, născută Câmpineanu. Maria a murit în martie 1860, cu prilejul naşterii unui copil, în vârstă de 24 ani. Davila s-a recăsătorit la 30 aprilie 1860 cu Anica Racoviţă. Căsătoria a fost celebrată la Goleşti. Ana va fi mama a doi copii: Alexandru (viitorul scriitor şi om de teatru Alexandru Davila) şi Elena (viitoarea Elena Perticari). Ana a devenit cea mai fidelă colaboratoare a soţului ei, dr. Carol Davila, ocupându-se de azilul de copii.

Era o minunată şi geroasă zi de iarnă, ziua de duminică 13 ianuarie 1874. Davila se ducea la Colţea pentru a ţine obişnuita şi mult preţuita conferinţă duminicală. La Colţea, amfitreatrul era plin de lume până la refuz. La ora 10 precis, ca de obicei, Davila îşi începu conferinţa. A vorbit cu vocea lui caldă, armonioasă şi muzicală, despre materie şi despre viaţă. Pe marginea subiectului a adus fapte multiple, observaţii judicioase şi interesante care vădeau ideile sale progresiste. A fost o dizertaţie sobră dar cuceritoare prin accesibilitatea ei pentru un public fără pregătire de specialitate. Succesul a fost extraordinar, mai mare decât oricând.

Anica Davila era copleşită de emoţie, de felicitările care curgeau din toate părţile. La sfârşit, în timp ce Davila se îmbrăca de plecare, Anica stătea de vorbă cu doctorul Bernath, chimistul adus de Davila în ţară şi devenit credinciosul şi preţiosul colaborator al acestuia. Bernath era şi el stăpânit de emoţie, trăia din plin succesul maestrului şi prietenului său. Pe Anica, în urma emoţiei, o încerca obişnuita ei migrenă, îl rugă pe Bernath să-i dea un gram de chinină, medicamentul ce-i făcea totdeauna bine. Bernath o părăsi, intră în laboratorul de chimie, luă dintr-un borcan medicamentul cerut şi Davila însuşi cântări praful ce i-l aduse asistentul său, îl strânse într-o foiţă şi-l dete de înghiţit pacientei; după aceea plecară.

O fatalitate grozavă a vrut ca printr-o eroare de neînţeles, faţă de atâtea persoane din care nici una nu şi-a dat seama că putea fi un pericol în cele ce se petreceau în momentul acela, chimistul să ia un borcan în locul altuia şi borcanul în cauză să conţină o otravă din cele mai violente: stricnina!

Amfiteatrul era gol, lumea plecase. Anica înghiţi bulinul cu „chinina” liniştitoare, dar sub ochii înnebuniţi de groază ai lui Bernath şi ai lui Davila, se prăbuşi şi începu să se zvârcolească pe duşumea în spasmele morţii. Din greşeală, din pricina emoţiei momentului, Bernath confundase borcanul: luase, îi dăduse să cântărească lui Davila în loc de un gram de chinină, un gram de stricnină, doză suficientă să ucidă şi un elefant! Davila îngenunche, luă capul crispat de suferinţă al femeii şi-şi apropie obrazul de obrazul ei care începea să se răcească. Într-o supremă sforţare, Anica deschise ochii, recunoscu pe Davila şi şopti: copiii… După mai puţin de jumătate de oră, Anica Davila îşi dete sufletul… Era într-o zi de ianuarie 1874…

Lui Davila această subită lovitură, cea mai teribilă pe care a suferit-o şi pe care şi-o putea închipui, i-a zdrobit viaţa. Acum nu se mai putea reculege uşor căci nu era chip să dea uitării o clipă anii trăiţi cu o soţie înzestrată cu atâtea iscusiri alese, o demnă tovarăşă de muncă şi sacrificii, o mamă ideală, pe care soarta nemiloasă o răpea brutal de lângă patru copii mărunţi.

Cât i-a lipsit ea tot restul zilelor sale, au înţeles-o toţi câţi l-au cunoscut mai bine. Dar şi-a luat crucea şi şi-a urmat calvarul cât a mai fost, bătrân înainte de vreme. Ocupaţia continuă i-a susţinut moralul; a fost, pe lângă copiii pentru care se resemnă să mai trăiască, mângâierea ce-i convenea şi alta nici n-a căutat. Carol Davila moare la ora 4,30 dimineaţa în ziua de 24 august 1884. A fost înmormântat pe platoul Cotrocenilor, în grădina fostului azil Elena Doamna, Institutul Pedagogic.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.