„Cupa Lycurgus”, un potir de sticlă vechi de 1.600 de ani, care-şi schimbă miraculos culoarea! Romanii practicau în vechime nanotehnologia!


Un potir roman colorat, vechi de 1.600 de ani, care se află expus la British Museum, reprezintă cheia pentru o nouă tehnologie hipersensibilă ce ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor umane sau la identificarea pericolelor biologice la punctele de control de securitate.

Potirul de sticlă, cunoscut sub numele de „Cupa Lycurgus”, întrucât prezintă o scenă în care apare regele Lycurgus al Traciei, are culoarea unui jad verde, atunci când este luminat din față, dar şi a unui roșu aprins, atunci când este iluminat din spate, o proprietate care i-a uimit pe oamenii de ştiinţă timp de zeci de ani (British Museum a achiziţionat cupa în anii 1950). Misterul nu a fost rezolvat până în 1990, când cercetătorii britanici au analizat fragmentele ale pocalului sub un microscop, descoperind astfel că artizanii romani au fost pionierii nanotehnologiei. Astfel, ei au impregnat sticla cu particule de argint și de aur, cu un diametru extrem de mic, de 50 nanometri, mai puțin de o miime din mărimea unui bob de sare de masă. Amestecul exact al cantităţilor de metale prețioase sugerează faptul că romanii știau ce fac, „un lucru absolut uimitor”, aşa cum declara entuziasmat unul dintre cercetători, arheologul Ian Freestone de la University College din Londra.

Artefactul cu nanotehnologie funcţionează astfel: atunci când el este iluminat, electronii care fac parte din metal vibrează în diferite moduri care schimbă culoarea în funcție de poziția observatorului. Gang Logan Liu, inginer de la Universitatea din Illinois, s-a concentrat mult timp pe utilizarea nanotehnologiei pentru a diagnostica bolilor, ceea ce înseamnă că acest potir ar fi putut avea şi această întrebuinţare „miraculoasă”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock