NASA ştie de peste un deceniu că pe Ganymede şi Callisto, sateliţii lui Jupiter, se găsesc extratereştri ascunşi în oceane


E posibil ca în sistemul nostru solar să existe locuri unde să se fi dezvoltat viaţa, în afară de planeta noastră? Şi dacă viaţa s-a dezvoltat şi în alte părţi ale sistemului nostru solar, ar putea fi una inteligentă? Potrivit autorului Rupert Mathews răspunsul la această întrebare este da și există cel puțin două locații în sistemul solar în care ar exista viață extraterestră. Rupert Mathews susține că extratereștrii inteligenţi s-ar afla atât pe Ganymede cât și pe Callisto, doi sateliți mari ai planetei Jupiter. Iar această informaţie ar fi obţinută de la mai multe persoane de rang înalt de la NASA cu mai mult de un deceniu în urmă, dar nu s-a publicat această informaţie până la apariţia cărţii lui Matthews, intitulată „Întâlniri cu extratereştri”.

Deși iniţial a fost sceptic, când a primit informaţii despre formele de viaţă extraterestră, Mathews a devenit mai convins de ele, prin faptul că mai multe persoane i-au oferit exact aceleași informații. Autorul american şi-a dat seama că extratereştrii ar putea trăi sub suprafața sateliţilor Ganymede și Callisto, atunci când s-a anunţat că aceste două corpuri cereşti au oceane subterane.

Cât despre cum arată aceşti extratereştri, putem găsi detalii în cartea sa „Întâlniri cu extratereştri”. Ei ar fi foarte slabi, de statură mică,  au capete mari şi ochi negri şi au capacitatea de a comunica telepatic între ei.

NASA, dar şi ruşii, i-au descoperit pe aceşti extratereştri în urmă cu peste un deceniu, după ce au fost observate nave spaţiale gigantice ce pătrundeau în căi de acces secrete aflate pe suprafaţa ambilor sateliţi. Se pare că oamenii au reuşit să stabilească cu aceşti extratereştri o posibilitate de comunicare cu ajutorul unui semnal radio. Extratereştrii de pe Ganymede și Callisto călătoresc deseori pe Pământ, dar ei stau ascunşi pe fundul oceanelor noastre sau folosesc tehnologia invizibilităţii.

Într-un articol din octombrie 2012 (https://www.lovendal.ro/wp52/nu-vorbim-cu-voi-acesta-este-primul-mesaj-transmis-omenirii-in-anii-80-de-catre-extraterestrii-de-pe-ganymede-satelitul-lui-jupiter/) scriam despre un posibil mesaj extraterestru ce ar fi fost transmis în anii 80 de către „alienii” de pe Ganymede.

Cartea domnului Matthews se găseşte pe Amazon.com şi poate fi cumpărată cu circa 3 dolari. Cei amatori de un asemenea subiect pot afla mai multe informaţii acolo.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO