Leonardo da Vinci, titanul perioadei Renaşterii, a păstrat o tăcere prudentă în privinţa convingerilor sale religioase intime, explicabilă ţinând seama de epoca în care a trăit, în care nu erau rare cazurile când un învăţat, considerat eretic, nimerea pe rug. Punându-şi întrebarea fundamentală: „există Dumnezeu?”, el ajunge la concluzia că în natură există o ordine prestabilită şi un curs unidirecţional al desfăşurării fenomenelor, fiind de părere că această ordine nu poate fi decât expresia unei raţiuni cosmice a cărei existenţă suntem siliţi s-o presupunem, dar care ne rămâne necunoscută, neştiind nimic despre natura ei, despre modul de acţiune, despre mobilurile care au determinat-o să înceapă şi să continue o lucrare, despre scopurile urmărite sau pe care le urmăreşte.
Leonardo considera drept cauză a tuturor mişcărilor din Univers un „prim motor”, cel care imprimă impulsul iniţial, şi că mişcarea este elementul de bază al mecanismului cosmic. „Cât despre definiţia sufletului – spune el ironic – îl las la închipuirea fraţilor călugări, care sunt părinţii popoarelor; ei ştiu prin inspiraţie toate secretele; las, dar, de o parte scripturile sfinte, fiindcă ele sunt supremul adevăr.”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Leonardo da Vinci, titanul perioadei Renaşterii, a păstrat o tăcere prudentă în privinţa convingerilor sale religioase intime, explicabilă ţinând seama de epoca în care a trăit, în care nu erau rare cazurile când un învăţat, considerat eretic, nimerea pe rug. Punându-şi întrebarea fundamentală: „există Dumnezeu?”, el ajunge la concluzia că în natură există o ordine prestabilită şi un curs unidirecţional al desfăşurării fenomenelor, fiind de părere că această ordine nu poate fi decât expresia unei raţiuni cosmice a cărei existenţă suntem siliţi s-o presupunem, dar care ne rămâne necunoscută, neştiind nimic despre natura ei, despre modul de acţiune, despre mobilurile care au determinat-o să înceapă şi să continue o lucrare, despre scopurile urmărite sau pe care le urmăreşte.
