Uimitor! 570 de pagini din manuscrisul „secret” al lui Leonardo da Vinci pot fi acum citite pe Internet de oricine


Microsoft și Biblioteca Britanică colaborează împreună la un proiect intitulat „Turning the Pages 2.0”, pentru a aduce 570 de pagini din Codex Arundel al lui Leonardo da Vinci pentru a fi vizionate gratuit pe Internet.

Scrierile digitizate dezvăluie multe idei cu secole înainte de a deveni realitate

Această colaborare înseamnă că oricine poate să se uite prin scrierile lui Leonardo da Vinci, una dintre cele mai inventive minți din istoria umanităţii. Paginile digitizate prezintă ideile lui da Vinci pentru invenții ca automobilul, parașuta, avionul, elicopterul și submarinul, cu multe secole înainte ca ele să fi fost dezvoltate și apoi redate lumii.

În timpul vieții sale, da Vinci a notat multe dintre ideile și reflecțiile sale, pe care le-a notat în cărți, împreună cu diverse ilustrații. Multe dintre manuscrise au fost pierdute de-a lungul secolelor, iar cele care au supraviețuit au devenit unele dintre cele mai valoroase și mai rare obiecte care, în general, puteau fi văzute doar de câţiva istorici și cercetători. Asta până când Microsoft și Biblioteca Britanică au început să lucreze împreună pentru a oferi publicului o parte din „secretele” lui da Vinci.

Lista a ceea ce a făcut Leonardo da Vinci pentru umanitate pare a fi nesfârșită. El e cunoscut ca matematician, muzician, pictor, arhitect, istoric, botanist, sculptor, inventator şi multe multe altele. Datorită faptului că aptitudinile sale erau atât de universale, nu este de mirare că el a devenit unul dintre cei mai renumiți artiști din întreaga lume, atât în ​​interiorul, cât și în afara cercurilor de artă.

După moartea sa, în 1519, discipolul său, Francesco Melzi, a luat multe din manuscrisele lui da Vinci în Italia și, deoarece nu și-a dat seama cât de importante ar deveni, el s-a descotorosit treptat de ele. Din fericire, mai mult de 5.000 de pagini, din scrierile lui da Vinci, de la dreapta la stânga, încă mai există, chiar dacă multe foi au fost împărțite.

Unele manuscrise au fost descoperite în 1966, întâmplător, fiind localizate în Biblioteca Nacional din Madrid. Un alt manuscris, Codex Arundel, este deţinut de Biblioteca Britanică și este acela pe care biblioteca și Microsoft au lucrat împreună pentru a-l aduce pe Internet.

Manuscrisul din secolul al XVI-lea poate fi privit acum de orice utilizator de Internet, datorită tehnologiei Turning the Pages. Linkul este acesta: http://www.bl.uk/manuscripts/FullDisplay.aspx?ref=Arundel_MS_263

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO